Cea de-a XXVI-a ediție a Atelierului național de poezie „Serile la Brădiceni” se va desfășura în perioada 7-8 septembrie 2022, la Târgu Jiu și Peștișani.
Manifestarea de anvergură națională este un efort de echipă. Conceput ca un prilej de dialog și de schimb de idei între creatori și exegeți contemporani din domeniul poeziei, Atelierul „Serile la Brădiceni” își propune recunoașterea poeților şi criticilor autentici cu scopul de a le pune în valoare opera. Ca în fiecare an, pe 8 septembrie, la Brădiceni, se desfăşoară un podium poetic „Poetul este un rege şi i se cuvinte un tron”, poeţii vor recita din noile lor cărţi, iar criticii literari își vor lansa propriile lor proaspete apariţii.
Atelierul Național de Poezie și Critica Poeziei Serile la Brădiceni a fost inițiat în anul 1997 de către Ion Cepoi și continuat apoi împreună cu Ion Popescu Brădiceni,Viorel Gârbaciu și Constantin Codiță. Organizatorii evenimentului sunt Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Primăria şi Consiliul Local Peştişani.
Lansări de reviste și de carte
Vor fi lansate revistele Antemeridian & Postmeridian, Miracol de Brădiceni şi „Ceaşca de cafea”, cartea „Literatura și arta cuvântului Serile la Brădiceni”, volumul III și volumul „Cartea Vieții, supremația eului”, ambele semnate de Ion Popescu Brădiceni.
Premiul național de poezie atribuit unui poet român consacrat acordat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj este câștigat de către Liviu Capșa. Liviu Capșa, născut la 16 august 1954, a absolvit Liceul „Neagoe Basarab” din Oltenița (1973) și Facultatea de Drept a Universității din București (1979).
A debutat în presa literară cu versuri, având girul lui Geo Dumitrescu și Alex Ștefănescu. Primul volum publicat (Hipodromul cailor de mare, Ed. Calende, 1993) conține parodii scrise în „epoca de aur”, la lumina lămpii. A publicat 21 de carți de versuri, publicistică, note de călătorie. A obținut de două ori premiul Filialei Pitești a USR pentru volumele de versuri Sinucidere cu crini (2002) și Raiul ascuns (2010). Despre cărțile sale au scris Alex Ștefănescu, Dan Cristea, Radu Voinescu, Tudorel Urian, Horia Gârbea, Marian Draghici. Premiul național de poezie în sumă de 1.000 lei, atribuit unui poet român consacrat este acordat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj.
Premiul Național pentru critica poeziei
Premiul Național pentru critica poeziei atribuit unui exeget specializat în critica poeziei acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost câștigat de către Gabriela Ghiorghișor. Gabriela Gheorghișor (născută 16 octombrie 1980, în Alexandria) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în 2004. A urmat masteratul „Literatura română în context european” în cadrul aceleiași facultăți, iar, din 2006, cursurile Școlii Doctorale “Alexandru Piru”. Gabriela Gheorghișor este Doctor în Filologie, cu o teză despre Mircea Horia Simionescu (2009). A debutat editorial cu volumul Mircea Horia Simionescu.
Gabriela Gheorghișor este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este redactor-șef adjunct al revistei Ramuri și cadru universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova. Premiul Național pentru critica poeziei în sumă de 1.000 lei, atribuit unui exeget specializat în critica poeziei este acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.