-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMii de turiști, așteptați în week-end la Festivalul Tocanului din Novaci

Mii de turiști, așteptați în week-end la Festivalul Tocanului din Novaci

Mii de turiști sunt așteptați în week-end la Festivalul Tocanului din Novaci, care va avea loc pe 9 octombrie, de la ora 11.00.

Turiștii din întreaga țară sunt așteptați în zona submontană a județului Gorj să deguste bunătățile locale. Festivalului Tocanului organizat la Novaci se vrea a fi sărbătoarea care promovează bunele practici ale crescătorilor de animale în ceea ce privește pregătirea unor produse gastronomice cu specific local precum „tocanul de oaie”.

„Dacă doriți să cunoasteți mai bine zona de sub munte, să gustați renumitul tocan de oaie pregătit de către cei care cresc oile așa cum au învățat de la străbunici, dacă iubiti dansul și cântecul păstoresc, VENIȚI LA NOVACI, duminică, 9 octombrie 2022 începând cu ora 11.00, în zona Pieței din oraș.

Festivalul „Tocanul de Novaci” va începe la ora 11.00 și pe parcursul zilei vor avea loc mai multe activități, printre care: expoziții cu vânzare ale producătorilor locali, dar și gastronomie locală, spectacole folclorice, expoziții cu vânzare ale unor meșteri populari. Autoritățile locale alături de parteneri și-au propus a demonstra că la Novaci încă mai există tradiție, că în familiile de păstori se mănâncă sănătos gătindu-se după rețete folosite de sute de ani, că novăcenii știu a învârti hora și a iubi frumosul”, conform Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Zeci de producători locali

Festivalul este organizat în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Bovine Novaci, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Școala Populară de Artă Târgu Jiu, Liceul Teoretic Novaci și Școala Gimnazială Novaci.

Festivalul Tocanului este unul dintre puținele festivaluri din România cu atestat OSIM. Acesta are ca obiectiv promovarea produselor gastronomice cu specific ciobănesc, în principal Tocanul de Novaci, produs culinar din carne de oaie, de asemenea atestat la OSIM. Mai multe familii de ciobani își vor etala măiestria culinară atât în fața unui juriu, cât și în fața consumatorilor, aceștia având posibilitatea să cumpere și să consume produsul.

Cu această ocazie vor putea fi admirate lucrările meșterilor populari invitați la Festival, dar si alte produse realizate de gospodăriile din Novaci. Și folclorul păstoresc va fi adus pe scena montată în zona Pieței din Novaci. Turiștii vor putea chiar să participe la prepararea tocanului de oaie, alături de cei mai buni bucătari din zonă. De altfel, calitatea preparatelor culinare ciobănești a trecut de mult granițele județului și este cunoscută și de turiștii străini care an de an vin la cunoscuta stână de pe Transalpina pentru a-l degusta sau la unitățile de alimentație publică din zonă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS