Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a început o anchetă la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” după ce o elevă de clasa a VIII-a a fost rănită.
Incidentul a avut loc marți, chiar la începutul unei ore de curs. Un coleg al fetei i-ar fi tras scaunul, iar eleva a căzut pe podea. Ulterior, eleva s-a simțit rău și a fost transportată la spital. „Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe”, conform IPJ Gorj.