O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs în comuna gorjeană, Scoarța, satul Câmpu Mare. Pompierii militari au fost solicitați să intervină la accidentul rutier în care a fost implicat un autovehicul.
La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj al SMURD din cardul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu care au constatat că în urma impactului o persoană de sex masculin în vârstă de 66 de ani a rămas blocată în autovehicul. Bărbatul a fost scos din autovehicul de către echipajul SMURD, i s-a acordat primul ajutor calificat la fața locului și urmează să fie transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.