-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTrei comune din Gorj sunt conduse de viceprimari

Trei comune din Gorj sunt conduse de viceprimari

Este necesară organizarea de alegeri în trei comune din Gorj, care au rămas fără primar. Potrivit legii, organizarea de alegeri este obligatorie, având în vedere că mai este un an și jumătate până la scrutinul din 2024.

Astfel, comunele Logrești și Vladimir, precum și orașul Turceni nu mai au de anul trecut primar. La Târgu-Logrești și la Turceni edilii au plecat prin demisie. De asemenea, la Vladimir, unitatea administrativ-teritorială a rămas fără primar, în urma unui proces penal și a unei decizii de condamnare, rămasă definitivă la finalul anului trecut. Cea mai mare localitate fără primar este orașul Turceni.

Primărița Cristina Cilibiu a demisionat în vara anului trecut, producând un șoc în administrația și în politica locală. Nu a plecat numai de la primărie, ci a demisionat și din PNL Gorj. Demisia a fost motivată de probleme personale.

A devenit însă prefect de Gorj

Cristina Cilibiu a anunțat la momentul demisiei că aceasta avea legătură cu faptul că dorea să fie aproape de familie. Primărița făcea naveta zilnic de la Târgu Jiu, unde era locuința familiei, la Turceni, unde avea locul de muncă și de unde este originară. Ulterior, Cristina Cilibiu a devenit însă prefect al județului Gorj și a revenit în partid unde a primit o funcție de conducere.

La Logrești primarul a părăsit postul prin demisie pentru a putea să își exercite meseria de bază.

La Vladimir primarul nu a dorit să plece din funcție, numai că a suferit o condamnare definitivă la închisoare cu suspendare. Astfel, Curtea de Apel Craiova a decis, la finalul anului trecut, definitiv, condamnarea primarului comunei gorjene Vladimir, Ion Ianăși, la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. A fost stabilit și un termen de încercare de 4 ani. Magistrații au decis ca edilul să nu mai exercite funcții publice timp de doi ani. Primarul a fost acuzat de procurori că a dispus plata integrală a lucrărilor la un pod din comună, fără ca acestea să fi fost finalizate. În dosar au mai primit condamnări cu suspendare alte trei persoane, între care și doi oameni de afaceri. La un moment dat, edilul a și fost reținut de către anchetatori. Astfel, și la Vladimir trebuie să fie organizate alegeri locale înainte de termen.

La nivel național sunt peste 50 de localități rămase din diferite motive fără primari și unde trebuie să fie organizate alegeri. O decizie în acest sens poate fi luată însă numai de către Guvern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS