2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMai mulți bani pentru restaurarea Muzeului Artitecturii Populare de la Curtișoara

Mai mulți bani pentru restaurarea Muzeului Artitecturii Populare de la Curtișoara

Proiectul de restaurare a Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, județul Gorj, va beneficia de mai mulți bani.

Pe lângă propunerea inițială, de aproape 100 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, va exista o suplimentare provenită din economiile rămase în urma implementării unui alt proiect. Este vorba de economii în cuantum de 754.952 lei, realizate la obiectivul de investiție „Modernizare infrastructură rutieră de interes judeţean pe DJ 662, cu originea în DN 66, ce străbate localitățile Capu Dealului-Gilort-Pârâu-Groşerea-Aninoasa-Bibeşti-Andreeşti-Vladimir-Totea-Totea de Hurezani- Hurezani, până în DN 6B, județul Gorj”. Suma din economii se va adăuga la bugetul pentru realizarea proiectului de restaurare a Muzeului de la Curtișoara.

„Urmare solicitării de clarificări privind ajustarea bugetului și necesității utilizării economiilor rezultate în urma încheierii contractelor, bugetul proiectului va avea o valoare totală de 3.033.252,48 lei din care: – cheltuielile eligibile, necesare elaborării documentației tehnico-economice, în cuantum de 2.616.752,48 lei, respectiv: 2.564.417,42 lei – valoarea nerambursabilă; 52.335,06 lei – contribuție proprie, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului; – cheltuieli neeligibile, reprezentând asistența tehnică din partea proiectantului, în cuantum de 416.500,00 lei”, conform Consiliului Județean Gorj.

Muzeul va fi restaurat în 3 ani

Consiliul Județean Gorj a elaborat recent indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea și revitalizarea Muzeului arhitecturii populare de la Curtișoara, orașul Bumbești-Jiu. Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 95.954.360 lei (inclusiv T.V.A.). Durata estimată de execuție este de 36 luni. Finanțarea e asigurată din fonduri europene nerambursabile și va schimba total fața Muzeului arhitecturii populare. A fost deja elaborat studiul de fezabilitate, în baza căruia au putut fi estimate consturile legate de reabilitarea și punerea în valoare a muzeului aflat la Curtișoara, nu departe de Târgu Jiu.

Se propune restaurarea Muzeului arhitecturii populare Curtișoara, a tuturor caselor aflate pe cele două terenuri, precum și amenajarea unor parcări, a unui circuit turistic al muzeului etc. Muzeul arhitecturii populare din Gorj este un muzeu în aer liber, situat în satul Curtișoara, județul Gorj, care cuprinde monumente de arhitectură și tehnică populară din județ. Conform listei monumentelor istorice actualizată în 2015, imobilul de la adresa județul Gorj, oraș Bumbești-Jiu, localitatea Curtișoara, este încadrat ca ansamblu monument istoric, grupa valorică A, sub denumirea de „Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenești”.

Ansamblul, nedatat, este format din următoarele clădiri cu statut de monument istoric: Cula Cornoiu, datată din secolul al XVIII-lea și Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, datată din 1820. Conform CJ Gorj, scopul realizării obiectivului de investiții este de asigurare a unor condiții optime de organizare și desfășurare a activității muzeului și de dezvoltare a turismului în Gorj prin promovarea identității culturale a județului Gorj, valorificarea culturală a caselor aflate pe cele două terenuri, precum și prin asigurarea unui spațiu adecvat pentru desfășurarea de activități culturale diverse: spectacole, expoziții etc. Vor fi amenajate ateliere de creație populară, o scenă, o parcare, precum și un magazin de suveniruri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS