5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBărbatul care s-a urcat pe Spitalul Județean Târgu Jiu, plasat în arest la domiciliu

Bărbatul care s-a urcat pe Spitalul Județean Târgu Jiu, plasat în arest la domiciliu

Bărbatul care la finalul săptămânii trecute s-a urcat pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost reținut și ulterior plasat în arest la domiciliu.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o femeie de 26 de ani, din comuna Săcelu, despre faptul că soțul său de 26 de ani, din comuna Râmnicelul, județul Brăila, care locuiește fără forme legale în municipiul Târgu Jiu, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de către instanța de judecată împotriva sa.
Polițiștii deplasați la fata locului au stabilit că atât femeia, cât și un bărbat de 35 de ani din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se aflau pe o stradă din aceeași localitate, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresați fizic de soțul femeii. Suspectul s-a urcat apoi pe spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție,  violență în familie și lovire sau alte violențe.
Ulterior, în urma probatoriului administrat, polițistii l-au reținut pentru 24 de ore, pe bărbatul de 26 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru documentarea întregii activități infracționale a suspectului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS