Complexul Energetic Oltenia (CEO) va avea același număr de salariați și în 2023. Este propunerea din proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli prezentat sindicatelor din Comisia de Negociere.
În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia are peste 11.000 de angajați la sucursalele electrocentrale, în carierele miniere și în sectorul administrativ. Cei mai mulți salariați sunt în carierele miniere, respectiv peste 8.000 de persoane. Păstrarea numărului de lucrători și în 2023 are legătură cu necesarul de energie pe pe piață, dar și cu faptul că în 2024 vor avea loc patru rânduri de alegeri.
Cu toate acestea, noul președinte al Directoratului CEO a anunțat că va respecta Planul de restructurare și decarbonare. Acesta a prevăzut ca la 1 ianuarie 2023 să mai fie la CEO 8.900 de salariați, iar până la finalul anului să mai plece 2.000 de oameni. Nu se știe cum vor putea să îi țină pe toți angajații și să respecte și planul mai ales dacă va fi aprobată legea privind condițiile speciale de muncă PLX 618, aflată la Comisia de Muncă din Camera Deputaților.
Mai puțină energie la CEO în 2023
Totodată, va fi mai puțină energie produsă la Complexul Energetic Oltenia în acest an. Potrivit datelor prezentate în proiectul de Buget de Venituri și Cheltueili, cantitatea de energie electrică va fi sub cea produsă în 2022, când a fost înregistrat profit. Anul acesta se funcționează în medie cu numai 4 grupuri energetice. Anul trecut s-a funcționat și cu 5 – 6 blocuri energetice simultan.
Cantitatea mai mică de energie produsă are legătură și cu lipsa cărbunelui din depozitele de la carierele miniere și de la sucursalele electrocentrale. Mai puțină energie va însemna și încasări mai mici în 2023. În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia are în funcțiune două grupuri energetice la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari și câte unul la Turceni și Ișalnița. La Termocentrala de la Rovinari sunt pornite grupurile energetice numerele 3 și 4. La Sucursala Electrocentrale de la Turceni este pornit grupul energetic numărul 7, iar la Termocentrala de la Ișalnița este în funcțiune blocul energetic numărul 7.
Administrația CEO propune o creștere salarială de 14%
În această perioadă au loc negocierile pentru majorarea salariilor celor peste 11.000 de mineri și energeticieni din Complexul Energetic Oltenia. Administrația companiei energetice a propus la ultima ședință a Comisiei de Negociere a creștere de 14%. Acest lucru ar însemna un plus de 1.387 de lei brut la salariu pentru fiecare angajat.
Deocamdată, sindicatele analizează propunerea și vor o majorare de peste 20%. Următoarea întâlnire a Comisiei de Negociere a Contractului Colectiv de Muncă este programată luni, 13 martie. Negocierile trebuie să fie finalizate până la finalul lunii martie pentru ca majorările să fie aplicate, începând cu data de 1 aprilie. În acest sens va fi semnat un Act Adițional la Contractul Colectiv de Muncă.