Studenții din Târgu Jiu donează sânge. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” și Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj, organizează Campania Sângele salvează vieți. Aceasta se va desfăşura pe 30 şi 31 martie.
Demersul își propune să contribuie la susținerea, încurajarea și conștientizarea importanței acțiunilor de donare benevolă de sânge. Potrivit statisticilor, anual, aproximativ 2% din populația României donează sânge. Este un procent mult prea mic pentru nevoile pacienților.
Studenții şi cadrele didactice donează sânge
Campania se va desfășura, în ambele zile, între orele 8.00 – 10.00. Vor participa atât studenți, cât și cadre didactice ale Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Tichetele valorice primite în urma donării de sânge vor fi oferite familiilor cu posibilități financiare reduse pentru a-și achiziționa cele necesare pentru Sărbătoarea de Paște.
Citeşte şi: Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire la Rânca și în Defileul Jiului