0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCalendar de proteste la CEO împotriva închiderii de capacități

Calendar de proteste la CEO împotriva închiderii de capacități

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia (CEO) și-au propus un calendar de proteste împotriva închiderii de capacități.

Sindicatele din CEO și-au propus să încetinească prin proteste implementarea Planului de restructurare a companiei energetice. Acesta a fost accelerat, după cum a reieșit dintr-o declarație a ministrului Energiei, Virgil Popescu. Ministerul Energiei deține 77% din acțiunile de la Complexul Energetic Oltenia.

Virgil Popescu a declarat că până la finalul anului 2025 la Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne numai 2 grupuri energetice. Sindicatele se tem că mulți angajați vor rămâne pe dinafară, în urma procesului de restructurare și închidere de capacități. Și-au propus să organizeze proteste, după sărbătorile pascale.

Proteste pentru păstrarea locurilor de muncă

Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia, a declarat că după Paște vor avea loc proteste în municipiul Târgu Jiu, deocamdată. Se lucrează la un calendar al protestelor.

„Este nevoie de proteste pentru a mai tempera planurile accelerate de închidere de capacități la CEO. Trebuie să mai ținem de locurile de muncă. După Paște vom începe protestele”, a declarat Manu Tomescu.

Alin Munteanu, președintele Cartel Afla Gorj, a precizat că este nevoie de proteste pentru a mai tempera planurile accelerate de închidere de capacități de producţie.

Reduceri masive de personal, reduceri și de membri de sindicat

Dacă Planul de restructurare va rămâne în forma actuală, atunci la finalul anului 2025, CEO va mai rămâne cu numai 2 grupuri energetice și două unități miniere.

Un grup va fi păstrat la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari și unul la Sucursala Electrocentrale de la Turceni.

La Complexul Energetic Oltenia vor mai lucra de la 1 ianuarie 2026 sub 4.000 de persoane, din peste 11.000 cât sunt în momentul de față. Administrația companiei energetice ia în calcul pensionarea din acest an a aproape 3.000 de angajați, dacă va fi aplicată Legea 197 din 2021.

În plus, 1.620 de angajați au contracte pe perioadă determinată. Acestea expiră pe 1 iunie 2023 și vor putea fi sau nu prelungite până la finalul anului. Nu numai schema de personal de la CEO se va reduce, dar și numărul de membri de la organizațiile sindicale din companie.

Citeşte şi: Codurile penale în varianta lui Predoiu au fost adoptate de Parlament

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS