-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMinerii și energeticienii din Gorj ies din nou în stradă

Minerii și energeticienii din Gorj ies din nou în stradă

Minerii și energeticienii din Gorj ies din nou în stradă. Revin astfel protestele în centrul orașului Târgu Jiu.

După ce marți au protestat pensionarii din sectorul minier, joi ies în stradă salariații din Complexul Energetic Oltenia. Astfel, un nou protest este programat în Piața Prefecturii. Acesta va avea loc între orele 16.00 și 18.00.

În fața Prefecturii Gorj sunt așteptate peste o mie de persoane. Protestul este organizat de către Sindicatul „Energia”, din cadrul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari. Sindicatele cer aplicarea Legii 197 din 2021.

„Așa cum am promis, Sindicatul „Energia” Rovinari va duce până la capăt și pe toate fronturile, lupta pentru aplicarea în totalitate a prevederilor legii nr.197/2021! După cum vă amintiți cu toții, noi (Sindicatul Energia Rovinari) am declarat încă de luna trecută că după termenul de 45 de zile, începând cu data de 2 mai 2023, atunci când a fost publicată în Monitorul Oficial, DECIZIA I.C.C.J, dacă CNPP nu va începe să emită primele decizii de pensionare pe legea nr.197, noi vom relua protestele din Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Așa că joi, 15 iunie 2023 între orele 16:00 și 18:00 vă așteptăm să veniți cu toții alături de noi, și împreună să le cerem guvernanților să respecte Constituția României și să aplice în totalitate prevederile legii nr.197/2021!”, a declarat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari.

În program de închidere

Complexul Energetic Oltenia se află într-un program de reducere a activității și de închidere de capacități de producție. În acest sens este aprobat de Comisia Europeană un Plan de restructurare revizuit 2021 – 2026, cu perspectiva anului 2030. La CEO vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate.

De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de

  • Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027,
  • Cariera Pinoasa care se va închide în 2030,
  • Cariera Roșiuța care se va închide în 2029,
  • Cariera Roșia care se va închide în 2030.

După închidere, activitățile de ecologizare vor dura 1 an. După 2031 nu mai va mai exista activitate de minerit și producere de energie pe bază de cărbune în România. În ceea ce privește politica de personal, de la 11.000 de angajați CEO va rămâne în 2026 cu 4.500, iar în 2030 cu 2.613. Sunt propuse și noi investiții: două grupuri pe gaze naturale și opt parcuri fotovoltaice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS