7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAglomerație pe piața serviciilor funerare din județul Gorj

Aglomerație pe piața serviciilor funerare din județul Gorj

Concurență mare pe piața serviciilor funerare din Gorj. Un număr de 22 de agenți economici din județul Gorj sunt autorizații să presteze servicii funerare la nivelul județului.

Aceștia beneficiază de avize din partea Direcției de Sănătate Publică Gorj. Jumătate dintre firmele de servicii funerare, respectiv 11 sunt din municipiul Târgu Jiu. Restul sunt din următoarele localități:

  • Turceni,
  • Bâlteni,
  • Mușetești,
  • Scoarța,
  • Cărbunești,
  • Țicleni,
  • Motru,
  • Polovragi,
  • Bengești-Ciocadia.

Numai trei agenți economici din Târgu Jiu oferă servicii funerare complete cu capelă, restul numai transport persoane decedate. În municipiul Târgu Jiu, de exemplu, sunt unități de pompe funebre care asigură și mai multe camere cu toate dotările frigorifice necesare pentru persoana decedată. Se asigură servicii complete, uneori doar în cuantumul ajutorului oferit de stat pentru familia celui decedat. Acesta se apropie în anul 2023 de 6.800 de lei.

În atenția organelor de anchetă

Și pentru că s-au înmulțit în ultimii ani, companiile care asigură servicii de pompe funebre au intrat în atenția organelor de anchetă. Astfel,la sfârșitul lunii iunie polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectat 15 percheziții la câteva firme din Târgu Jiu și Scoarța, suspectate de evaziune în domeniul pompelor funebre.

Perchezițiile au vizat: sedii sociale, puncte de lucru și domicilii ale administratorilor a trei societăți comerciale. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Cele trei societăți comerciale au ca obiect de activitate servicii de pompe funebre. Polițiștii au stabilit că reprezentanții celor trei societăți comerciale nu ar fi înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este de aproximativ 400.000 de lei. La acțiune au participat:

  • luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale,
  • polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale,
  • Serviciului Criminalistic,
  • Poliției Municipiului Târgu Jiu,
  • Poliției Orașului Târgu-Cărbunești. Ancheta este în derulare.

Citește și: Un gorjean și-a aruncat mobila în albia râului Amaradia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS