2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDouă spitale din Gorj vor beneficia de aparatură medicală mai performantă

Două spitale din Gorj vor beneficia de aparatură medicală mai performantă

Spitalele din municipiile Târgu Jiu și Motru vor beneficia de aparatură medicală mai performantă.

Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu va beneficia de aparatură medicală pentru investigații complexe și mai exacte. Consiliul Județean Gorj, administratorul clădirilor în care își desfășoară activitatea unitatea medicală, a alocat suma de aproape 400.000 de lei pentru achiziția unui ecograf Doppler color cu 4 sonde (cord, vase, abdomen și transesofagiană).

Echipamentul va trebui să fie furnizat Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu și să intre în dotarea UPU până la finalul acestui an. Echipamentele actuale sunt uzate fizic și moral.

„În momentul de față, dotarea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu este insuficientă, unele echipamentele din dotare fiind depășite fizic și moral. Prin îmbunătățirea condițiilor de investigare și tratare a bolnavilor internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, se urmărește creșterea gradului de satisfacție al acestora, ridicarea standardului calitativ al spitalului, creșterea numărului de pacienți tratați, cât și creșterea numărului și tipului de servicii medicale. Pentru desfășurarea corespunzătoare a activității medicale, creșterea calității actului medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe, se impune dotarea corespunzătoare, în regim de urgență, a următorului echipament: – Ecograf Doppler color cu 4 sonde (cord,vase, abdomen și transesofagiană)”, conform CJ Gorj.

Aparatură de peste 800.000 de lei pentru Motru

Spitalul din Motru va beneficia de echipamente și aparatură medicală. Primăria din Motru a alocat peste 800.000 de lei pentru achiziția de bunuri în cadrul unui proiect care vizează modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii la Ambulatoriul din cadrul Spitalului Municipal din Motru.

„Se vor achiziționa dotări pentru ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului municipal Motru, achiziție structurată pe 6 loturi după cum urmează:

  • Lot 1 – Echipamente informatice (birotică)
  • Lot 4 – Aparate și dispozitive pentru recuperare și fizio-kinetoterapie
  • Lot 5 – Echipamente medicale pentru oftalmologie
  • Lot 8 Echipamente medicale pentru chirurgie, cardiologie și ORL
  • Lot 9 – Echipamente și dispozitive pentru ortopedie
  • Lot 10 – Echipamente medicale pentru măsurare, cântărire și sterilizare.

Pentru produsele furnizate, acolo unde este cazul, furnizorul va asigura instalarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului cu privire la modul de exploatare și întreținere curentă. Orice operator economic poate solicita clarificări cu privire la documentația de atribuire cu cel puțin 15 zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, Autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări în a 10 – a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor”, conform Primăriei Motru. Achiziția este programată pentru luna noiembrie a acestui an.

Citește și: Soluții după 17 ani pentru familiile de strămutați din Albeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS