Salvatorii montani din Gorj au în folosință ambulanțe vechi de 12 – 14 ani. Este motivul pentru care Consiliul Județean Gorj a decis să cumpere o ambulanță de 500.000 de lei pentru salvatorii montani din județ. În momentul de față, la nivelul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, cele patru formații de Salvare montană erau deservite, conform baremului de dotare prevăzut de legislație, de patru ambulanțe.
Una este în uz în Baza de intervenție Salvamont Rânca, una în baza centrală de intervenție Târgu Jiu și restul în cele 4 posturi Salvamont permanente sau sezoniere, în funcție de necesități sau în funcție de activitatea echipei de salvatori. Potrivit reprezentanților Serviciului Public al Salvamont Gorj, două dintre aceste ambulanțe au vechime între 12 și 14 ani. Au un grad avansat de uzură.
Scoase din fabricație
Ambulanțele necesită multe reparații și există dificultăți în procurarea pieselor, întrucât nu se mai produc, fiind scoase definitiv din fabricație de peste 4 ani. Acest fapt generează mari probleme în asigurarea activității operative de intervenție, transportul doar cu targa a accidentaților, fără un mijloc de deplasare auto, implicând timpi mari de intervenție, reducerea șanselor de supraviețuire a accidentaților și implicit atragerea responsabilității asupra ratării intervenției de salvare.
„În vederea asigurării mijloacelor de transport cu caracter medical a accidentaților și oferirea unor servicii de salvare montană realizate la un standard profesional ridicat, se impune achiziția unei Autospeciale de salvare montană – Ambulanță, omologata ACD”, conform Serviciului Județean al Salvamont și Salvaspeo Gorj.
Serviciul are în dotare o serie de echipamente de ultimă generație, dar în ceea ce privește parcul auto sunt unele restanțe. O problemă majoră este că ambulanțele sunt supuse uzurii excesive, având în vedere că se intervine și pe teren accidentat. Există riscul ca autospecialele să se oprească în timpul intervențiilor sau chiar în timp ce sunt transportați pacienți în stare gravă.
Citește și: Fără apă la Rovinari