Un bărbat din Gorj este cercetat pentru hărțuire și tentativă de corupere sexuală a minorilor, după ce a urmărit pe o stradă, din Târgu Jiu, două femei și o fată de 13 ani.
Imagini cu suspectul au apărut în spațiul public. „Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că ieri, 3 octombrie, un bărbat, de 50 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, ar fi urmărit în mod nejustificat două femei și o minoră de 13 ani, cărora le-ar fi adresat expresii cu conotație sexuală.
A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire și tentativă la infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, iar în prezent sunt efectuate cercetări, pentru stabilirea situației de fapt”, conform IPJ Gorj.
Citeşte şi: FMI estimează un deficit bugetar de 6% în acest an şi cere taxe noi în România