8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn angajat al Minprest ia 27% din salariul unui angajat al CEO, deși lucrează în aceleași condiții

Un angajat al Minprest ia 27% din salariul unui angajat al CEO, deși lucrează în aceleași condiții

Angajații Minprest Serv Rovinari primesc doar o treime din salariul minerilor din Complexul Energetic Oltenia(CEO), cu toate că lucrează în aceleași condiții grele de muncă.

Cosmin Bivolaru, liderul de sindicat al angajaților din Minprest Serv, prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia, a declarat că salariile sunt foarte mici. Un angajat al Minprest beneficiază de numai 27% din salariul pe care îl încasează un miner. Cu toate acestea, se lucrează umăr la umăr, în aceleași condiții foarte dificile.

Astfel, dacă un angajat din minerit primește 6.500 de lei, un lucrător de la prestatorul de servicii încasează cel mult 2.500 de lei. Diferența este prin urmare de 4.000 de lei. La Minprest Rovinari nu se aplică nici Legea 197 din 2021, privind condițiile speciale de muncă în sectorul minier și energetic.

Probleme majore la Minprest

Sindicatele din Minprest Serv Rovinari solicită negocieri cu administrația Complexului Energetic Oltenia pentru a nu se ajunge la greva foamei. Între 20 și 30 de angajați ai Minprest vor să protesteze radical pentru salvarea locurilor de muncă. Un prim miting are loc marți de la ora 16,00 în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Protestul va aduce la Târgu Jiu peste 400 de persoane. Protestul va dura peste o oră.

Complexul Energetic Oltenia vrea să taie 20% din bugetul pentru Minprest pentru anul 2024. Acest lucru echivalează cu peste 230 de concedieri colective la pretatorul de servicii deținut de compania energetică din Oltenia. Dacă în urma negocierilor de după miting nu se va ajunge la un rezultat, se va intra în greva foamei. Între 20 și 30 de salariați ai Minprest Serv Rovinari sunt pregătiți să intre în greva foamei, având în vedere că există spectrul pierderii locurilor de muncă de către o parte a salariaților.

Expiră CCM la Minprest

În același timp, Contractul Colectiv de Muncă de la Minprest Serv Rovinari expiră în mai puțin de trei săptămâni. Potrivit liderilor de sindicat, în momentul de față, negocierile dintre sindicate și administrație sunt suspendate. Motivul este legat de anunțul administrației Complexului Energetic Oltenia de reduce cu 20% bugetul pentru prestatorul de servicii din Rovinari, începând de anul viitor.

„Sunt suspendate negocierile cu administrația până la lămurirea problemelor legate de propunerea de reducere a bugetului cu 20% anul viitor. Am stat și trei luni fără Contract Colectiv de Muncă. Sunt multe semne de întrebare pentru că nu știm ce Buget vom avea de la acționarul principal și nu știm ce se negociem. Prin urmare așteptăm. Contractul actual expiră pe 31 decembrie. Noi chiar speram să nu mai rămânem cu salariile minime pentru sute de oameni, în niciun caz nu ne așteptam la perspectiva unor plecări de oameni”, a declarat Cosmin Bivolaru, liderul de sindicat al Minprest Serv Rovinari.

Angajații Minprest nu au transportul asigurat, au două prime de Crăciun și de Paște neactualizate de 3 ani de zile. Nu au spor de vechime de ani de zile. Beneficiază însă de tichete de masă de 15 lei pe zi.

Citește și: Alimente de sărbători pentru 45 de familii și 100 de copii din Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS