Grefierii din cadrul Tribunalului Gorj protestează joi timp de patru ore. Este un protest început la ora 10.00. Activitatea instanțelor este practic suspendată în acest interval de timp.
„Solicităm coaliției de guvernare respectarea hotărârilor judecătorești definitive prin care instanțele de judecată române au constatat existența unor inechități ca urmare a aplicării sau neaplicării unitare a vechilor legi succesive de salarizare, în ceea ce privește personalul din sistemul judiciar.
Emiterea unui act normativ prin care Statul Român se legitimează să nu respecte obligațiile stabilite prin hotărâri pronunțate de Puterea judecătorească, are un caracter arbitrar, lasă fără conținut forța executorie a hotărârilor judecătorești și este un atac direct la independența justiției
Având în vedere că, începând cu data de 11 decembrie 2023, organizația noastră sindicală a declanșat forme de protest pe perioadă nedeterminată, solicităm public Guvernului României să nu adopte un act normativ vizibil neconstituțional care să înrăutățească situația salariaților din sistemul judiciar și să asigure fondurile necesare pentru plata integrală a salariilor și a drepturilor salariale restante, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acte administrative.
În caz contrar, gradul de tensiune și nemulțumire al personalului va conduce în perioada următoare, la blocarea totală a activității în instanțe și parchete”, conform unui comunicat al sindicatelor grefierilor.
Citește și: Gorj: 8 oi omorâte de urși într-o gospodărie din Mușetești