0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjȘeful Postului de Poliție Peștișani, trimis în judecată pentru luare de mită

Șeful Postului de Poliție Peștișani, trimis în judecată pentru luare de mită

Șeful Postului de Poliție din Peștișani, Gorj, Ion Luca, a fost trimis în pentru luare de mită și abuz în serviciu. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, agentul șef de poliție, este acuzat de Parchetul de săvârșirea a două infracţiuni de luare de mită, respectiv a două infracţiuni de abuz în serviciu şi a două infracţiuni de fals intelectual.

Conform anchetatorilor, Ion Luca, în calitate de agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Gorj -Postului de Poliţie Peştişani, pe 24.08.2020 şi, respectiv 09.03.2023, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Peştişani, judeţul Gorj, cu încălcarea dispoziţiilor legale primare, cu ocazia opririi în trafic pentru control a unor autovehicule, a pretins şi primit sume de bani (500 de lei, respectiv 850 de lei), pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a nu lua măsurile legale.

Inculpatul a întocmit în fals Raportul de control

„Astfel, în data de 24.08.2023, inculpatul L.I. nu a reţinut certificatul de înmatriculare al unui autovehicul oprit în trafic pentru control şi nu a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, deşi autovehiculul avea tractat un motocompresor care nu deţinea inspecţie tehnică periodică valabilă. Totodată, inculpatul L.I. a întocmit în fals Raportul de control din data de 24.08.2020, omiţând cu ştiinţă să evidenţieze în conţinutul acestuia oprirea vehiculelor respective.

În data de 09.03.2023, inculpatul L.I. nu a aplicat măsura suspendării permisului de conducere pentru abaterea constatată, respectiv depăşire prin loc interzis, prin trecerea peste linia continuă, ci a întocmit în fals un proces-verbal de contravenţie în care a consemnat, contrar adevărului, că respectivul conducător auto ar fi săvârşit abaterea contravenţională constând în traversarea neregulamentară, în calitate de pieton a DN 67 Peştişani.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumpţia de nevinovăţie”, conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Șeful de post a și fost reținut în luna mai a acestui an.

Citeşte şi: Artificiile de Anul Nou poluează aerul şi sunt un dezastru pentru păsări şi animale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS