4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUATAA Motru nu renunță în următorii ani la cărbunele CEO

UATAA Motru nu renunță în următorii ani la cărbunele CEO

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru va avea nevoie și în următorii ani de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia.

Astfel, a fost demarată procedura de stabilire a unui constructor care să modernizeze instalația de evacuare a zgurii și cenușei de la cazanul pe cărbune folosit de UATAA pentru producerea de agent termic și energie electrică. Investiția este una obligatorie și este derulată de către primăria din localitate.

UATAA Motru beneficiază de lignit de la carierele miniere din zonă. Furnizează agent termic și apă caldă în sistem centralizat. Licitația pentru contractul de modernizare este programată la finalul lunii ianuarie 2024, respectiv pe 29 ianuarie 2024. Bugetul aflat la dispoziția autorităților locale este unul consistent. Suma a fost primită de la Guvern care așteaptă acum ca unitatea de producere a apei calde și a căldurii să își modernizeze instalațiile și să reducă nivelul poluării.

Buget de peste 27 de milioane de lei

Obiectul contractului în valoare de peste 27 de milioane de lei constă în realizarea unei instalații de evacuare a zgurii și cenușii de la cazanul CR0102 la UATAA Motru S.A. – furnizorul de agent termic din municipiul Motru.

„Instalația este formată din benzi transportoare, concasoare, umidificatoare de cenușă, elevatoare cu cupe, siloz de depozitare. De asemenea, obiectul contractului mai presupune întocmirea documentației tehnice de execuție și obținere a autorizației de construire, precum și executarea unor lucrări conexe: construcție depozite intermediare de depozitare a zgurii și modernizarea drumurilor de acces în interiorul incintei și al drumului de acces la depozitul final. De asemenea, va fi instruit personalul care va exploata instalația ce face obiectul principal al contractului”, conform Primăriei Motru.

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru furnizează agent termic pentru 6.000 de apartamente din municipiu, precum și pentru instituții și agenți economici. Dacă se va realiza investiția, cel puțin în următorii 7 – 8 ani se va funcționa tot pe cărbune. Este de amintit că România s-a obligat ca până în 2032 să închidă definitiv carierele de cărbune.

Citește și: Două supermarketuri din Târgu Jiu, amendate de Protecția Consumatorilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS