Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în localitatea Câmpu Mare, județul Gorj. Este vorba despre șoferul unui autoturism care a intrat în depășirea unui tir.
Circulația este blocată la această oră. „În acest moment este în dinamică o intervenție pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier în care au fost implicate un autovehicul de mare tonaj și un autoturism pe raza localității Scoarța, satul Câmpu Mare.
Se intervine cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță a SMURD din cadrul ISU Gorj și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. Din primele informații, 3 persoane sunt implicate în accidentul rutier.”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Una dintre cele trei persoane a decedat, potrivit IPJ Gorj, fiind vorba de șoferul mașinii care a intrat în depășire.
Citeşte şi: Peste 50 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore