Casa Corpului Didactic a intrat cu oferta pe SEAP. Toate cursurile de perfecționare de pe SEAP vor putea fi accesate de unitățile de învățământ, iar profesorii vor putea să se perfecționeze.
În total sunt disponibile 63 de programe de perfecționare. „Am intrat pe SEAP cu ofertele noastre, să putrem să venim în sprijinul unităților de învățământ, să poată să obțină cursurile de care profesorii au nevoie. Sunt în total 63 de programe de perfecționare. În schimbul cursurilor de perfecționare se primesc credite. Au nevoie de 90 de credite pe parcursul a 5 ani. În Gorj sunt 1.000 de profesori care fac cursuri de perfecționare în decursul unui an. Cursurile nu sunt obligatorii pentru profesori, dar sunt obligatorii cele 90 de credite pe parcursul celor 5 ani. Lipsa lor îi afectează la restrângerea de activitate, la transferuri, etc”, a declarat Ion Ișfan, directorul Casei Corpului Didactic Gorj.
Parteneriate cu universități
Casa Corpului Didactic Gorj va încheia parteneriate cu mai multe universități din țară. Cele mai avansate discuții în acest sens sunt cu șefii Universității Politehnice din Capitală. Ion Ișfan, șeful Casei Corpului Didactic Gorj, a declarat că s-a ajuns în stadiul în care mai este nevoie doar de semnarea protocolului cu Universitatea Politehnica, în fruntea căreia se află gorjeanul Mihnea Costoiu.
Mai sunt discuții și cu alte instituții de învățământ superior din țară. Parteneriatele se vor axa pe cursuri de perfecționare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar din județul Gorj. „Avem discuții avansate cu Universitatea Politehnica din București. Ne mai dorim parteneriate și există discuții cu Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea din Petroșani și Universitatea din Târgu Jiu, dacă se rezolvă problemele legate de asigurarea conducerii. Cel mai aproape suntem de semnarea unui protocol cu Universitatea Politehnica din București. Profesori de acolo vor veni să susțină cursuri pentru dascălii din Gorj”, a menționat Ion Ișfan, directorul Casei Corpului Didactic Gorj.
Citește și: (VIDEO) Se refac stocurile de sare ale SDN Târgu Jiu