0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjOrdin pentru începerea lucrărilor de reabilitare a Spitalului TBC Dobrița

Ordin pentru începerea lucrărilor de reabilitare a Spitalului TBC Dobrița

A fost stabilit constructorul care va executa lucrările de reabilitare termoenergetică pentru Spitalul TBC de la Dobrița, comuna Runcu.

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Totul depinde acum de vreme, iar în ultimele zile temperaturile au fost unele foarte bune. Nu se știe însă cât va dura acest lucru. Cel mai probabil în primăvară vor fi demarate lucrările de reabilitare termoenergetică la Spitalul de Pneumoftiziologie din Dobrița, Runcu. Acestea au în vedere creșterea eficienței energetice. Valoarea atribuită a contractului este de peste 20 de milioane de lei. Finanțarea totală la dispoziția autorităților județene este însă de 22,4 de milioane de lei. Lucrările ce fac obiectul contractului sunt: de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; de reabilitare termică a sistemului de încălzire a sistemului de furnizare a apei calde de consum; de reabilitare și modernizare a instalației de iluminat și prize, implementarea unui sistem de apelare pat bolnav, constituirea unui parc fotovoltaic de 0,5 MW. Mai sunt propuse lucrări de modernizare a instalațiilor de utilitate publică și lucrări de finisaje interioare și exterioare, refacere trotuar perimetral, precum și lucrări de construcții și de rezistență.

Singurul spital TBC din Gorj

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” este amplasat în partea de nord a județului Gorj, la altitudinea de 850 m, într-o zonă submontană, la poalele masivului Vâlcan, la o distanță de aproximativ 20 km de municipiul Târgu Jiu și 150 km de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“ din Craiova.

„Imobilul analizat se află situat în județul Gorj, comuna Runcu, satul Suseni, terenul având suprafața de 181.895 mp. „Spitalul își desfășoară activitatea medicală în imobilul C4, pe trei secții care funcționează într-o clădire tip monobloc. S-au propus soluții privind îmbunătățirea performanței energetice, scăderea consumurilor de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: reducerea consumului de energie electrică și gaze naturale; reducerea costurilor; reducerea impactului asupra mediului din punct de vedere al emisiilor de CO2, gazelor cu efect de seră; asigurarea unui grad de confort ridicat printr-o încălzire eficientă și asigurarea unei temperaturi constante în interior”, conform Consiliului Județean Gorj, administratorul unității medicale.

Citește și: Gorj: Spitalul Județean a scos la concurs trei posturi de medic la ATI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS