Un bărbat, din comuna Licurici, Gorj, a fost arestat preventiv ieri, după ce și-a ucis fratele. Suspectul este acuzat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj de săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru al familiei.
Conform procurorilor gorjeni, în seara zilei de 02.03.2024, în jurul orelor 17:00 – 20:00, inculpatul B.G., în timp ce se afla împreună cu fratele său, B.A., în locuinţa comună situată în satul Licurici, comuna Licurici, judeţul Gorj, pe fondul consumului de alcool l-a lovit puternic pe acesta din urmă, cu un obiect contondent (târnăcop cu lungimea de 1 metru alcătuit din coadă de lemn și partea metalică, prevăzută într-o parte cu o lamă – folosită pentru tăierea lemnelor, iar la cealaltă parte cu o lamă stil sapă), în zona capului, a umărului stânga și toracic (fronto temporal stânga, pavilion auricular stâng și deltoidoscapulare stânga – leziuni care s-au putut produce printr-o singură lovitură cu corp dur).
„Astfel, s-a produs moartea violentă a victimei (care se datorează dilacerării, contuziei și hemoragiei meningocerebrale consecutive unui traumatism craniocerebral și toracic acut cu fractura cominutivă fronto-temporo-patrietală stângă). Inculpatul B.G. a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 03.03.2024, ora 07:30.
Propunerea parchetului a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi
Propunerea parchetului a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Gorj, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.
Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumpţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate”, conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Citeşte şi: Buget de 3,8 milioane de euro pentru disponibilizări la CEO