Complexul Energetic Oltenia (CEO) face încă un pas către reducerea activității în domeniul minier. Se are în vedere închiderea treptată a sectoarelor miniere și a unor cariere întregi.
În paralel, compania energetică are obligația prin lege să aloce fondurile necesare pentru refacerea suprafețelor de teren afectate de activitățile din minerit. Astfel, în urma excavării cărbunelui rezultă și cantități mari de steril. Acesta a fost depozitat în ultimii ani în halde. Terenurile respective trebuie să fie amenajate în mod corespunzător și ulterior redate în circuitul economic. Sunt sute de hectare de teren care are nevoie de amenajare și lucrări specifice de refacere. În momentul de față au fost alocate fonduri pentru continuarea proiectului care vizează redarea în circuitul economic a haldei Valea Rogoazelor cu o suprafață de peste 241 de hectare. Va fi realizat de către o companie de profil un studiu pedologic care va avea ca obiectiv recultivarea a zeci de hectare de teren din suprafața totală. Terenul respectiv se regăsește între unitățile administrativ teritoriale Motru și Ciuperceni.
Terenuri la Lupoaia și Valea Mănăstirii
Administrația Complexului Energetic Oltenia a alocat fonduri și pentru studii pedologice la alte două halde de steril. Este vorba de un studiu pedologic și proiectare, modelare și nivelare la halda interioară la Cariera Minieră Lupoaia. Suprafața este de peste 158 de hectare. Terenul se află pe teritoriul comunei gorjene Cătunele. De asemenea, a fost aprobat bugetul pentru un studiu pedologic și proiectul de recultivare a 57 de teren dintr-un total de 226 de hectare de la Halda Valea Mănăstirii.
Lucrările vor avea loc tot în zona Bazinului Minier Motru. Sunt sute și mii de hectare de teren afectate de activitățile extractive în Bazinele Miniere Motru, Rovinari și Jilț. Aici au avut loc în ultima jumătate de secol excavații, strămutări de sate întregi. Au apărut halde de steril, lacuri, practic forme de relief noi. Compania este obligată să aloce fonduri an de an pentru refacerea zonelor afectate. Până în 2023 vor trebui să fie finalizate toate lucrările de redare în circuitul economic și de ecologizare. Atunci vor fi închise, teoretic, ultimele cariere miniere din România.
Citește și: Actrița Maia Morgenstern propusă Cetățean de Onoare al orașului Târgu Jiu