Ministerul Energiei trebuie să identifice soluții pentru continuarea activității la Complexul Energetic Oltenia și după intrarea în rezervă de capacitate.
În momentul de față nu se fac niciun fel de demersuri pentru un act normativ în baza căruia Complexul Energetic Oltenia să beneficieze de alocări financiare în perioada în care nu se va lucra. Este de amintit că de la 1 ianuarie 2026 grupurile energetice de la Complexul Energetic Oltenia vor intra în rezervă de capacitate, alături de carierele miniere. Va fi nevoie de bani pentru plata taxelor și a salariilor pentru minerii și energeticienii care vor mai rămâne la compania energetică. Ar fi vorba de sub 5.000 de salariați.
Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au avut recent o întâlnire cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în care a fost abordată și problema activității după 1 ianuarie 2026. Oficialii din Ministerul Energiei au confirmat că, din 2026, se intră în capacitate rezervată și au afirmat că se va căuta o soluție de finanțare a companiei. Va fi realizat un mecanism care va reglementa rezerva de capacitate la Complexul Energetic Oltenia. Aceasta va fi la dispoziția Dispeceratului Energetic Național.
Cel mai probabil CEO va rămâne să asigure servicii de sistem, de mentenanță pentru Sistemul Energetic Național și va beneficia de anual de alocări financiare în baza estimărilor care vor fi realizare și în baza unui raport al ANRE. Situația alocărilor financiare va fi comunicată Comisiei Europene, fiind vorba tot de un ajutor acordat companiei, cel mai probabil până în 2030 – 2032, când se va renunța complet la minerit și la termocentralele pe bază de cărbune. Conform reprezentanților Ministerului Energiei, după 2026 angajații care vor mai rămâne la Complexul Energetic Oltenia vor fi implicați în activitățile de închidere și de ecologizare în zona carierelor miniere.
Program de închidere
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare.
Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică.
Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității.
Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Închidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată.
Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. Chiar Cariera Minieră Jilț Sud ar fi trebuit să intre în rezervă de la 1 ianuarie 2024. Este de amintit și că Planul de restructurare prevede înlocuirea capacităților pe bază de cărbune cu 8 parcuri fotovoltaice și două centrale pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița. La niciunul din cele 10 proiecte noi nu au fost demarate lucrările.
Citește și: Ajutoare medicale și cotă de cărbune pentru angajații CEO