Zeci de agenți de penitenciar protestează joi dimineață la Târgu Jiu. Agenții de penitenciar au început un protest de la ora 9.00, în fața sediului unității de detenție din Târgu Jiu. Protestatarii sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare și de neplata unor drepturi.
„Cerem aplicarea în totalitate a Legii 153/2017; actualizarea drepturilor noastre în conformitate cu prevederile legale, respectiv, actualizare normă de hrană, de echipare și a sporurilor la nivelul anului 2024. Deblocarea tuturor posturilor vacante și încadrarea acestora pentru a reduce deficitul de personal și a desfășura în condiții de siguranță a misiunilor operative. Guvernul României este dator structurii de apărare. Începând cu data de 21 martie declanșăm proteste pe timp nelimitat, până când ne vor respecta toate drepturile. Vom refuza munca suplimentară. Sunt sute de mii de ore suplimentare neplătite și zeci de mii de zile de concediu restante din 2022 – 2023. Am pus mai presus de noi și familiile noastre Sistemul Penitenciar și numai datorită acestui efort Sistemul Penitenciar a supraviețuit.”, a declarat Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar și lider sindical la Penitenciarul Târgu Jiu.
Citește și: Craiova: Prima ediție a Concursului de Matematică „Gheorghe Țițeica”