Au fost aprobate fonduri pentru lucrări la trei tronsoane de drumuri județene din Gorj. Toate cele trei proiecte au alocate sumele pentru serviciile de proiectare, documentația pentru analiza privind imunizarea față de schimbările climatice, servicii de verificare tehnică a proiectului prin verificatori tehnici atestați, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivele de investiție.
Pentru consolidarea terasamentelor pe DJ 673 A în comuna Dragotești a fost alocată suma de 2,66 de milioane de lei. Se are în vedere consolidarea terasamentelor pe DJ 675 în orașul Târgu-Cărbunești. Suma alocată este de aproape un milion de lei. Nu în ultimul rând, cea mai mare sumă alocată de către Consiliul Județean Gorj are o valoare de 5,6 milioane de lei și este destinată reabilitării DJ 605 C, între kilometri 13 și 15, pe raza comunei Alimpești.
Este nevoie de consolidări majore la Alimpești
Potrivit Consiliului Județean Gorj, cele mai mari probleme sunt pe DJ 605 C la Alimpești. Aici este nevoie urgentă de reabilitări pentru ca participanții la traficul rutier să nu aibe de suferit. „În ansamblu, sectorul de drum județean investigat nu corespunde prevederilor „Normativului privind stabilirea cerinţelor tehnice de calitate a drumurilor legate de cerinţele utilizatorilor”, motiv pentru care se impun lucrări urgente de reabilitare a acestuia.
Obiectivul general:
- creșterea gradului de accesibilitate a zonei.
- ameliorarea, în conformitate cu standardele în vigoare, a condiţiilor de viaţă ale locuitorilor şi ale activităţilor productive desfăşurate în zona localităţilor şi eliminarea stării de stres;
- încadrarea obiectivului în strategia de dezvoltare a localităţilor rurale.
Obiectiv specific: - ameliorarea calităţii mediului şi diminuarea surselor de poluare;
- îmbunătăţirea continuă a situaţiei actuale a infrastructurii din judeţ;
- îmbunătăţirea stării de sănătate, prin creşterea frecvenţei controalelor şi intervenţiilor medicale;
- asigurarea fluenţei circulaţiei de vehicule, cu un consum minim de energie şi timp, în condiţii de siguranţă şi confort;
- asigurarea scurgerii apelor pluviale de pe platforma drumului, prin amenajarea de podeţe, şanţuri şi rigole;
- îmbunătăţirea elementelor geometrice ale drumului şi reabilitarea căii de rulare a acestuia, ceea ce va conduce la economisirea carburanţilor, a timpului de deplasare şi la diminuarea costurilor de operare a autovehiculelor”, conform Consiliului Județean Gorj. Se intenționează ca serviciile de proiectare să fie finalizate până la începutul verii, după care să fie demarate lucrările propriu-zise.
Citește și: Analize medicale gratis la o unitate a CEO