4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAlertă! CEO a ajuns să producă doar cu un singur grup energetic

Alertă! CEO a ajuns să producă doar cu un singur grup energetic

Termocentralele pe bază de cărbune nu au acces pe piața de energie. La nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) se produce 90% din energie pe bază de cărbune din România. Compania energetică a ajuns însă în ultimele săptămâni să își reducă drastic activitatea la grupurile energetice și la subunitățile miniere.

Producția a ajuns la echivalentul unui singur grup energetic. Sunt perioade în care producția de curent electric la nivelul CEO fluctuează între un minimum de 300 de MW și un maximum de 500 de MW. Astfel, 300 de MW înseamnă activitatea unui singur grup energetic și chiar mai puțin. Energia pe bază de cărbune nu este solicitată în Sistemul Energetic Național și se preferă importul de curent electric din statele vecine, inclusiv din cele care au termocentrale pe cărbune, dar care nu achită certificate de CO2 pentru că nu fac parte din Uniunea Europeană(Serbia sau Ucraina).

Termocentrala Turceni, închisă până luna viitoare

Dată fiind starea de fapt, termocentralele din Complexul Energetic Oltenia au ajuns să stea mai mult închise în ultima perioadă. Este cazul Sucursalei Electrocentrale de la Turceni. Aceasta și-a oprit și ultimul grup energetic. De altfel, sindicatele au cerut administrației Complexului Energetic Oltenia ca programul de lucru la termocentrală să fie la fel pentru toți angajații, adică să nu mai lucreze nimeni și să se revină în activitate după Paște.

„Având în vedere că, începând cu 07.04.2024 Termocentrala Turceni a fost pusă pe „0” din cauza faptului că nu există cerere de energie electrică(funcționarea termo în condițiile de piață, actuale, ar produce pierdere) s-a solicitat ca, începând cu schimbul 1 din 29.04.2024, să înceteze activitatea(inclusiv producție și mentenanță) urmând a se relua la schimbul 1 în data de 07.05.2024(3 zile de concediu/salariat), decizia conducerii, urmând a se comunica în timp optim.”, conform unei informări a sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia. Și Termocentrala Ișalnița se pregătește de închidere pe termen mai lung. De la începutul anului la Ișalnița a funcționat sporadic un singur cazan al grupului energetic. Intenția actuală este de a lichida stocurile de cărbune de la Ișalnița pentru o pauză mai lungă în activitate.

Ce se va întâmpla din 2026

La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. Chiar Cariera Minieră Jilț Sud ar fi trebuit să intre în rezervă de la 1 ianuarie 2024.

Citește și: Extinderea Carierei Jilț Nord, blocată de birocrație

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS