Complexul Energetic Oltenia (CEO) are nevoie de fonduri pentru a putea derula activitățile curente. Sunt necesare lichidități pentru capitalul de lucru.
În acest sens vor fi deschise mai multe linii de credit care vor fi accesate la nevoie. Disponibilul a fost estimat la aproape 200 de milioane de euro. Complexul Energetic Oltenia a anunțat că are nevoie de împrumuturi pe termen lung. Acestea vor fi garantate pe stat, dat fiind faptul că societatea controlată de Ministerul Energiei este într-un amplu proces de restructurare. În plus, se termină în curând și ajutoarele primite de stat pentru plata certificatelor de CO2. În ultimii ani, banii respectivi au fost de mare ajutor pentru Complexul Energetic Oltenia și chiar au adus compania pe profit în 2022 și 2023.
„Contractarea unuia sau mai multor împrumuturi bancare pe termen lung garantate de stat, în limita sumei de 195,8 milioane euro, pentru asigurarea capitalului de lucru, respectiv acoperirea necesarului de lichidităţi pentru susţinerea activităţii Societăţii”, conform unui anunț al Complexului Energetic Oltenia. Depunerea ofertelor de către băncile interesate are ca dată limită 11 iunie.
Probleme cu o parte a angajaților CEO
Problemele companiei se reflectă și în nivelul nivelul producției scăzute din ultimul an și în ceea ce privește situația încasărilor, dar și viitorul personalului încadrat pe perioadă determinată. Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia admite faptul că nu se știe care va fi soarta angajaților încadrați pe perioadă determinată. Sunt peste 1.800 de salariați care au contracte din 6 în 6 luni. Acestea au fost prelungite în ultimii doi ani. Nimeni nu a fost încadrat pe durată determinată, având în vedere că la nivelul Complexului Energetic Oltenia este în implementare un Plan de restructurare și decarbonare. De angajații pe perioadă determinată este însă nevoie în sectorul minier în special, însă și în termocentrale.
Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a declarat că cei 1.800 de angajați încadrați pe perioadă determinată vor fi păstrați la companie până la finalul acestui an.
„Cred că vor fi prelungite contractele cu 1 iulie. Nu știu însă ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2025. Este atribuția Directoratului să decidă ce se va întâmpla cu salariații respectivi. Vom vedea care va fi mersul la companie.”, a menționat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. Cert este că anul acesta la Complexul Energetic Oltenia nu vor avea loc niciun fel de disponibilizări colective. Nu se știe însă ce se va întâmpla de anul viitor, după terminarea alegerilor din acest an.
Citește și: Gorj: Centrale pe lemne la districtele drumarilor din zonele izolate