Un șofer băut a fugit cu mașina de polițiștii din Gorj. În noaptea de 19 spre 20 mai 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa din direcția localității Crasna către Novaci. Conducătorul auto nu a oprit, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, depistându-l pe strada Morii din localitate. În urma verificărilor, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din orașul Novaci. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a rezultat valoarea de 1,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Citeşte şi: Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, audiat la Parchet