0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe pregătesc reduceri de personal consistente la CEO

Se pregătesc reduceri de personal consistente la CEO

Un document important pentru angajații Complexului Energetic Oltenia (CEO) a intrat în circuitul de avizare de la ministere.

Este un Proiect de Ordonanță de Urgență care a fost înaintat Ministerului Energiei, prin care s-a solicitat de către administrația și sindicatele din CEO modificarea OUG 69/2019, în sensul asigurării protecție socială pe durata a 4 ani, menținerea condițiilor speciale a celor care vor beneficia de prevederile OUG, cât și un venit corespunzător raportat la salariul din sectorul de activitate.

Proiectul a plecat pe circuitul de avizare, iar intenția este ca în cel mai scurt timp să fie modificată OUG 69 în favoarea minerilor și a energeticienilor din CEO, în sensul majorării duratei acordării venitului de completare de la 2 la 4 ani, în cazul în care compania va implementa programe de disponibilizări colective.

Reduceri de personal în viitorul apropiat

Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică.

Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității.

Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Închidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră.

La CEO vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027. Cariera Pinoasa se va închide în 2030. Cariera Roșiuța se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. Chiar Cariera Minieră Jilț Sud ar fi trebuit să intre în rezervă de la 1 ianuarie 2024.

Citește și: Gorjul candidează pentru titlul „Destinația turistică a anului 2025”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS