-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProiect pentru reglementarea rezervei de capacitate la CEO

Proiect pentru reglementarea rezervei de capacitate la CEO

În perioada următoare va fi reglementată reverva de capacitate, un mecanism în baza căruia Complexul Energetic Oltenia va primi sume de bani pentru a pregăti permanent grupurile energetice, astfel încât să le poată reporni în cazul în care va fi nevoie de energie în Sistemul Energetic Național.

Nu numai termocentralele vor trebui să fie menținute în parametri și verificate periodic, ci și la nivelul carierelor miniere vor trebui să fie activități pregătitoare, astfel încât să poată fi livrate cantitățile necesare de cărbune pentru grupurile energetice de la Rovinari și Turceni, în special după 1 ianuarie 2026, când toate sunt programate să intre în rezervă.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat public faptul că instituția lucrează la un act normativ pentru introducerea rezervei de capacitate, un mecanism prin care ar urma să fie plătită disponibilitatea unor grupuri energetice pentru ca acestea să producă atunci când e nevoie de ele, care ar putea prelungi durata de exploatare a centralelor pe cărbune.

„După discuțiile pe care le-am avut cu sindicatul și mai ales cu conducerea executivă a Complexului Energetic Oltenia, concluzia a fost că avem nevoie de acest mecanism, al rezervei de capacitate. Știți cum funcționează. Asta înseamnă să fii cu arma la picior și să poți să pornești grupuri energetice în momentul în care este nevoie de ele”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Încă mai vând energie

Este de precizat că la jumătatea acestei luni, Complexul Energetic Oltenia a vândut opt pachete de energie electrică bandă, toate cu livrare fizică în luna iunie, cinci pentru energie la o putere de 5 MW și trei pentru 10 MW. Producătorul de energie din Oltenia a scos energia electrică la vânzare la un preț de 335 de lei/MWh, preț care ar putea fi considerat mic.

Complexul Energetic Oltenia a vândut fiecare pachet scos la vânzare, la prețuri cuprinse între 370 și 396 de lei/MWh, pe fondul unei concurențe destul de mari venită din partea cumpărătorilor. Prețurile au fost mai mari, pe unitate, pentru pachetele de energie la o putere de 10 MW. Cei care au cumpărat au fost PPC Energie, Energy Distribiution Services, Getica 98, Next Energy, Renovatio, dar și distribuitorul DEER, parte a grupului Electrica. CE Oltenia are operaționale patru grupuri de 330 MW la Rovinari și Turceni, iar un grup este în oprit în rezervă tehnică, putând fi pornit doar în anumite condiții la dispoziția Ministerului Energiei.

Citește și: Se pregătesc reduceri de personal consistente la CEO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS