0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDosarul accidentului în care au murit 3 mineri bate pasul pe loc

Dosarul accidentului în care au murit 3 mineri bate pasul pe loc

Dosarul accidentului de muncă de la Complexul Energetic Oltenia, în care au murit 3 mineri, bate pasul pe loc. În urmă cu un an și jumătate un grav accident de muncă a avut loc la una din carierele din cadrul UMC Jilț, unde au murit 3 persoane și alte 10 au fost rănite.

În eveniment a fost implicat un vehicul de transport marfă preluat de la un prestator. De precizat că un număr de 6 persoane cu funcții de conducere, din Complexul Energetic Oltenia, au fost puse sub urmărire penală în dosarul accidentului mortal de muncă de la Cariera Minieră Jilț Sud, produs în urmă cu un an și jumătate. Principala acuzație este de ucidere din culpă.

Dosarul se află încă în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. De asemenea, rudele celor trei mineri decedați la Cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia, cer despăgubiri de 2,7 milioane de euro. Acestea au depus la dosar, prin intermediul avocatului, o solicitare în care solicită plata unor despăgubiri însemnate.

Dosar pentru ucidere din culpă

Este de precizat că Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a deschis un dosar penal în urma accidentului de muncă mortal de la Cariera Jilț Sud. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. „La data de 17 ianuarie, Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment în incinta Carierei Jilț Sud, din localitatea Mătăsari. La nivelul IPJ Gorj, s-a constituit echipa operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Motru și Secției 3 Poliție Rurală Motru, care s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea cercetării.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că astăzi, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilț, în care erau transportați angajați ai carierei miniere, a pierdut controlul autoutilitarei la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferență de circa 3 metri de sol. Polițiștii au stabilit faptul că, în interiorul autoutilitarei, la momentul producerii incidentului, pe lângă muncitori, se mai aflau și două tuburi metalice de acetilenă. În urma evenimentului, a rezultat rănirea a nouă persoane și decesul a trei bărbați, de 29, 38, respectiv 48 de ani.

Conducătorul auto a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.”, conform IPJ Gorj

CEO a fost amendat între timp pentru nereguli tot la Cariera Jilț Sud

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a amendat la începutul acestui an Complexul Energetic Oltenia pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la securitatea și sănătatea în muncă. Au fost depistate nereguli la Cariera Minieră Jilț Sud. Amenda aplicată este de 15.000 de lei.

„Ca urmare a prezentării, în spațiul public, a unor imagini ce reflectă nerespectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă de către un grup de muncitori în incinta unei unități de exploatare minieră ce aparține CEO, respectiv Unitatea Minieră de Carieră Jilț Sud, vă informăm următoarele:

În data de 26.02.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj s-a autosesizat cu privire la informațiile apărute în presa locală, iar Inspectorul-Șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian, a dispus deplasarea de urgență la fața locului a doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă pentru a verifica informațiile apărute și a dispune măsuri legale în consecință.

Cu această ocazie, pentru neconformitățile constatate în urma verificării situației din teren au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei și trasate 4 măsuri cu caracter permanent și imediat.„Subliniem faptul că măsurile trasate de către inspectorii de muncă nu au un caracter limitativ, iar persoanelor cu atribuții în organizarea și conducerea procesului de muncă le revine obligația de a lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în conformitate cu prevederile legale, în vederea eliminării riscurilor de accidentare și/sau de îmbolnăvire profesională în ceea ce privește toate activitățile de lucru desfășurate”, a declarat George Romanescu, șeful ITM Gorj.

Închiriază în continuare mașini de la prestatori

De amintit că două unități miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de luna aceasta de vehicule de transport marfă. Mașinile vor fi preluate prin închiriere cu tot cu deservent de la prestatori de servicii. Este un contract sectorial împărțit în trei loturi de către Complexul Energetic Oltenia. Prestatorii de servicii tradiționali sunt invitați să depună oferte pentru cele trei loturi din contractul de bază. Vehiculele de transport marfă cu șofer sunt destinate Unității Miniere de Carieră Jilț(care cuprinde și Cariera Minieră Jilț Sud) și Unității Miniere de Carieră Motru. Vehiculele vor transporta marfă și echipamente pe drumurile din incinta carierelor miniere ale celor două unități.

Citește și: Buget de peste 19 milioane de lei pentru un pasaj subteran la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS