În perioada 11-13 iunie, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, instituție subordonată Consiliului Județean Gorj, organizează Zilele Școlii Populare de Arte, un complex de manifestări artistice dedicat și deschis cursanților instituției. An de an, în luna iunie, cursanții instituție, alături de profesorii coordonatori, pregătesc o serie de spectacole și expoziții.
Programul din cadrul Zilelor Școlii Populare de Arte
Marți, 11 iunie, începând cu ora 16:00, iubitorii artelor frumoase pot admira, la sediul din strada 14 Octombrie nr. 125 , expoziția claselor de pictură, grafică, artă decorativă și design grafic, coordonată cu profesionalism de Oana Piscureanu, Roxana Șandru, Daciana Ungureanu și Bogdan Epure. Ambientul va fi completat de momente muzicale oferite de cursanții claselor de pian, coordonatori Norica Voicu și Luiza Bodnar.
Miercuri, 12 iunie, ora 18:30, la Teatrul de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu, iubitorii muzicii ușoare și a dansului modern sunt așteptați la un spectacol artistic plin de culoare, pregătit cu entuziasm de cursanții noștri, sub îndrumarea profesorilor coordonatori: Sorin Bivolaru, Doru Ciobanu, Constantin Șerbănescu, Camelia Costea, Mărgulescu Carmen și Gabriel Costea. Tinerii artiști vor interpreta piese pline de sensibilitate și emoție, atât din repertoriul românesc, cât și din cel international, iar micuții dansatori, cu talentul și veselia lor, vor întregi atmosfera și vor aduce multă bucurie în rândul participanților la eveniment.
Joi, 13 iunie, ora 16:00, la Negomir, îndrăgiții interpreți de muzică populară Liliana Ciochină Neogă, Claudia Dascălu, Elena Balan, Nicoleta Lătărețu, Raluca Elena Ghișe, Amelia Carcalicea, Oana Ciucă și Ion Drăgan, acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Lătărețu”, dirijor Andrei Carcalicea, vor încânta publicul prin cântecele lor, izvorâte din suflet și voce.
„Zilele Școlii Populare de Arte” au ca scop promovarea talentului și creativității cursanților instituției, oferindu-le șansa de a-și demonstra abilitățile artistice în fața unui public larg. Intrarea la toate aceste manifestări este liberă.
Citeşte şi: CEO redă în circuitul productiv zeci de hectare de teren afectat de minerit