Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a scos la concurs mai multe posturi în domeniul administrativ.
Se are în vedere încadrarea unui liftier în baza unui contract de prestări servicii. Persoana solicitată va fi plătită cu 30 de lei ora, timp de 8 ore pe zi. Liftierul va trebui să dețină calificarea necesară. Selecția de oferte este programată săptămâna aceasta, la sediul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Durata contractului va fi până la data de 31.12.2024, cu posibilitate de prelungire în funcție de necesități, conform prevederilor legale, dar cu clauză de reziliere în momentul în care postul va fi ocupat prin concurs.
Unitatea medicală a scos la concurs și un post vacant de electromecanic. Condițiile de ocupare a postului sunt studiile gimnaziale și prezentarea unei diplome de electromecanic. Vechimea este de 9 ani. Persoanele interesate pot depune dosarele până în data de 20 iunie. De asemenea, în data de 8 iulie este programată proba scrisă a concursului de angajare. În data de 11 iulie va avea loc interviul. Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu are nevoie de personal calificat pentru Serviciul de întreținere a echipamentelor și clădirilor din cele trei pavilioane.
Angajează și consilier juridic
Totodată, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a scos la concurs un post de muncitor necalificat. Postul este disponibil la Blocul Alimentar. Pe 28 iunie este programată proba scrisă a concursului. De asemenea, pe 3 iulie va avea loc interviul. Condiția principală de participare la concurs sunt studiile gimnaziale. De asemenea, la unitatea spitalicească este disponibil și un post de consilier juridic, gradul I A, la Compartimentul Juridic.
Candidații trebuie să dețină licența în domeniu și să aibe o vechime de 6 ani și 6 luni. Proba scrisă este programată pe 27 iunie, iar interviul pe 2 iulie. Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a mai scos la concurs și alte posturi în domeniul administrativ și are disponibile mai multe posturi vacante în ceea ce privește personalul medical. În mod deosebit medicii specialiști sunt cei mai căutați de către administrația Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Citeşte şi: Gorjenii promovează imaginea României în Grecia și Spania