1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProbleme majore cu noile investiții ale CEO

Probleme majore cu noile investiții ale CEO

Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este de părere că sunt probleme majore în continuare în ceea ce privește demararea noilor investiții prevăzute în Planul de restructurare și decarbonare.

Alin Munteanu, președintele Sindicatului Alfa din Complexul Energetic Oltenia și a Ust Cartel Alfa Gorj, susține că sunt șanse foarte mici ca noile investiții să fie realizate înainte de 1 ianuarie 2026, când grupurile energetice și carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia vor intra în rezervă.

Prin urmare, se impune o decalare a termenelor propuse, însă nu se întâmplă nimic din acest punct vedere. Complexul Energetic Oltenia și-a propus să construiască 8 parcuri fotovoltaice și două grupuri pe gaze naturale, în locul termocentralelor pe bază de cărbune. Parcurile fotovoltaice ar fi trebuit să fie finalizate anul acesta, iar centralele pe gaze naturale în anul 2026. Unele investiții sunt abia în faza de licitație, iar altele abia în faza de obținere a aprobărilor de la acționari.

CEO riscă să rămână fără producție de energie

Prin urmare, există riscul ca la nivelul Complexului Energetic Oltenia să se ajungă în situația paradoxală de a nu mai avea producție de energie, dat fiind faptul că grupuile pe cărbune vor intra în rezervă, iar noile investiții nu vor fi gata la termenele anunțate. „Noile investiții ale CEO sunt ca la început: Adică nu există. Au fost minciuni cu grupuri pe gaz în 2 ani.

Cine poate să facă un grup pe gaze naturale în doi ani de zile, când noi lucrăm de 10 ani la modernizarea grupului 5 pe cărbune de la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari?

La societățile mixte înființate pentru realizarea noilor investiții sunt oameni care stau doar la încasare: iau bani și nu fac nimic. Care este explicația? Pentru ce sunt plătiți acei oameni și alții sunt dați afară pe altă parte că nu mai sunt bani?! Când nu mai sunt bani, când unii muncesc în producție sau sunt bani când unii nu fac nimic la firme nou-înființate?

CEO, Ministerul Energiei trebuie să vină cu inițiativa și să rezolve această problemă, a modificării termenelor de intrare în rezervă a grupurilor pe bază de cărbune și de finalizare a noilor investiții. Nu se face nimic, rezultatul este zero. Îmi pare rău să spun acest lucru, dar la ce rezultat este acum, este clar că nimeni nu este preocupat de ceva și este o stare de așteptare în continuare. Ce să mai așteptăm?”, a declarat Alin Munteanu, liderul UST Cartel Alfa Gorj și președintele Sindicatului Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Licitație pentru grupul pe gaze de la Ișalnița

Este de amintit că Asocierea Complexul Energetic Oltenia (CEO) – Alro Slatina ce poartă numele CGT Power Ișalnița a scos la licitație contractul de construcție a termocentralei Ișalnița, cu o capacitate de 850 MW, un cost de 560 de milioane de euro și un termen de executare de 30 de luni.

Centrala este făcută pentru marele consumator de curent Alro Slatina, important fabricant de aluminiu la nivel european. Jumătate din bani, respectiv 230 milioane euro vin de la UE, prin Ministerul Energiei, sursa fiind Fondul pentru Modernizare. Pentru restul, se va apela la bănci.

Proiectul Ișalnița

În asocierea CGT Power Ișalnița, CEO deține 60% din acțiuni, iar Alro deține 40%. Alro Slatina este deținută de Vimetco. Centrala ar urma să înlocuiască două blocuri energetice pe lignit de 315 MW fiecare, ultimul dintre acestea fiind oprit complet la începutul anului și intrat în rezervă tehnică. Termenul de punere în funcțiune a centralei electrice pe gaze de la Ișalnița este anul 2026, dar este imposibil de realizat acest lucru, în condițiile în care nu avem nici măcar atribuit contractul.

Va înlocui unitățile 7 și 8. ALRO Slatina – unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical, după capacitate, din Europa – a fost selectat în urma unui proces angajant de selecție organizat de CEO pentru a construi împreună centrala pe gaze de la Ișalnița, cu o capacitate de 850 MW.

Proiectul Ișalnița face parte din Planul de Restructurare a CEO, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și care prevede, printre altele, construirea a 2 centrale pe gaze și a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic și a tranziției la surse de energie mai puțin poluante, precum și restabilirea viabilității companiei. Noul an de punere în funcțiune a grupului de gaze naturale de la Ișalnița este anul 2027.

Citește și: CEO se menține în topul producătorilor de energie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS