0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFestivalul Tineretului de la Godinești poartă din acest an numele lui Nicolae Mischie

Festivalul Tineretului de la Godinești poartă din acest an numele lui Nicolae Mischie

O nouă ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie” se organizează pe 1 august, la Godinești. Evenimentul a ajuns la ediția a-XXIV-a.

A devenit deja o tradiţie, ca pe 1 august, cu prilejul bâlciului tradiţional de la Godinești, să se organizeze Festivalul Folcloric pentru Tineret. Începând cu acest an, prin hotărârea Consiliului Local Godinești, manifestarea va purta numele unui fiu al localității, respectiv pe cel al lui Nicolae Mischie. Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj și profesorul Mischie a decedat în anul 2018. Devenit tradiţional pentru satul Godineşti, acest festival-concurs, în fiecare an este aşteptat cu un interes deosebit atât de tinerii concurenţi-interpreţi ai cântecului, dansului şi portului popular gorjenesc, cât şi de locuitorii comunei sau de vizitatorii din judeţ sau din ţară.

Organizatori sunt:

  • Consiliul Județean Gorj,
  • Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj,
  • Primăria și Consiliul Local Godinești,
  • Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”,

Interpreți de renume

La cele 23 de ediţii anterioare, la acest festival-concurs au fost invitaţi interpreţi şi păstrători ai cântecului, dansului şi portului popular gorjenesc din comuna Godineşti, dar şi din alte localităţi ale judeţului Gorj:

  • Tismana,
  • Ciuperceni,
  • Peştişani,
  • Padeş,
  • Dragoteşti,
  • Băleşti,
  • Motru,
  • Novaci,
  • Târgu-Cărbuneşti şi altele.

În anul 1947, invitată de Alexandru Crăciunescu, prefectul judeţului Gorj, „privighetoarea Gorjului”, Maria Lătăreţu, prin cântecele sale a făcut să răsune lunca de la Godineşti. În anul 2002 au răsunat şi au fost aplaudate la scenă deschisă melodiile interpretate de renumita solistă de muzică populară românească Irina Loghin.

Festivalul are mai multe secțiuni

Secțiunile Festivalului sunt: soliști vocali, formaţii de dansuri populare, costum popular, solişti instrumentişti, tarafuri tradiţionale. Câștigătorii trofeului și locului I din ultimii trei ani nu au voie să participe în concurs, prestaţia lor putând fi doar în afara concursului. Vârsta de participare este intre 12 și 25 ani.

Soliștii vocali și instrumentiști vor interpreta două piese din repertoriul gorjenesc respectiv o doină sau o baladă fără acompaniament şi o piesă cu acompaniament orchestral. Acompaniamentul este asigurat de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Pentru înscriere și preselecţie, participanţii sunt rugaţi să se prezinte la ora 14.00, concursul începând la ora 16:30.

Festival în aer liber

Festivalul se desfășoară pe scena din aer liber din Grindul Godineştiului. Juriul va fi alcătuit din specialişti pe domenii și din reprezentanţii organizatorilor. Premiile nu se împart și se supun impozitării. Juriul are libertatea de a decide cum se va redistribui fondul de premii rămas nealocat.

„Festivalul a apărut în 1999 la iniţiativa unui fiu al Godineștiului, profesor universitar, fost deputat şi preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie. Cel mai mic dintre cei 15 frati s-a născut pe 2 martie 1945 în satul Godinesti, din judetul Gorj, fiind fiul lui Alexandru si al Mariei Mischie. A copilarit si a absolvit scoala generală în comuna natală Godinesti, judetul Gorj, dupa care a urmat cursurile Scolii Pedagogice din Bucuresti în perioada anilor 1959-1965, rămânând însă legat spiritual de comunitatea sa natală”, conform organizatorilor.

Citește și: Un profesor universitar din SUA, originar din Novaci, va primi Titlul „Gorjeanul Anului”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS