7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe păstrează facilitățile de pensionare la 52 de ani pentru mineri și energeticieni

Se păstrează facilitățile de pensionare la 52 de ani pentru mineri și energeticieni

Un lider de sindicat a explicat situația pensionărilor de la Complexul Energetic Oltenia, după data de 1 septembrie.

Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia”, din cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, a precizat că vor fi menținute condițiile din Legea 197, adică pensionarea la 52 de ani, respectiv reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani. Cu toate acestea, vor fi tot mai puțini mineri și energeticieni care vor putea să îndeplinească toate condițiile de pensionare, având în vedere că vor avea nevoie de vechime și de condiții speciale de muncă.

Cei mai în vârstă salariați s-au pensionat deja. Cei rămași sunt tineri și mai au nevoie de ani buni în condiții speciale pentru a putea să își depună dosarele de pensionare. Prin urmare vor trebui să lucreze ani de zile și să spere că vor avea locuri de muncă și în următorii ani.

Pensii mai mici

Liderul de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Manu Tomescu, mai spune că și pensiile vor fi mai mici după data de 1 septembrie 2024, conform calculelor făcute de sindicalisti.

„A rămas vârsta de pensionare la 52 de ani și reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare. Este articolul 28 și mai este și articolul 49. Va fi o schimbare a modului de calcul a pensiei. Nu se va mai ține cont de un indice de corecție, ci de punctul de pensie. Vor fi defavorizați la calcul, în sensul unor pensii mai mici, dar vom vedea. Cert este că vârsta de 52 de ani și reducerea cu 13 ani au rămas”, conform lui Manu Tomescu.

Câteva mii de angajați s-au pensionat de la Complexul Energetic Oltenia în ultimii ani. Compania este însă într-un program de restructurare. Acesta prevede închiderea de cariere miniere și de grupuri energetice și investiții noi. Așadar, în următorii doi ani vor mai rămâne doar 3 grupuri energetice pe cărbune la Rovinari și la Turceni și patru cariere miniere în Gorj. De la 1 ianuarie 2026 toate vor intra în rezervă și nu vor mai funcționa, după cum prevede Planul. Aceasta propune și construirea a 8 parcuri fotovoltaice și a două grupuri pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița. Investițiile noi sunt însă întârziate cu 2 – 3 ani.

Citește și: Drumul expres și autostrada Târgu Jiu – Craiova, termene scurte pentru licitație și realizare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS