1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn singur sistem de irigații Gorj, dar nefuncțional

Un singur sistem de irigații Gorj, dar nefuncțional

În județul Gorj există un singur sistem de irigații, în zona de sud, însă acesta este nefuncțional.

Conform reprezentanților Direcției pentru Agricultură a Județului Gorj, sistemul de irigații beneficiază de o finanțare cu fonduri europene nerambursabile. Din motive necunoscute însă, lucrările sunt în impas în momentul de față, cu toate că au un grad de realizare de peste 75%.

Noul sistem de irigații va fi administrat de o asociație agricolă care gestionează un total de 700 – 800 de hectare, între localitățile Săulești și Vladimir. Terenurile agricole sunt folosite pentru grâu și cultura porumbului în principal. „Sunt câteva probleme. Aceste sincope au făcut ca lucrările să nu mai continue. Din câte știe eu, s-a trecut de 75%. Au și surse de apă pentru sistemul nou de irigații. Sperăm să se reia lucrările și să fie finalizată investiția. Cred că după acest sezon cu temperaturi extreme și cu secetă accentuată, s-au convins pe deplin de utilitatea investiției și să sperăm că o vor duce la bun sfârșit, mai ales că gradul de realizare este unul ridicat”, a mai spus Valentin Priporeanu, directorul Direcției Agricole Gorj

640 de cereri pentru despăgubiri

În județul Gorj au fost depuse 640 de cereri pentru despăgubiri în cazul culturilor afectate de secetă. Solicitările au fost înregistrate la primăriile din județ și centralizate la Direcția pentru Agricultură Gorj. Conform reprezentanților Direcției, cele mai multe cereri, peste 90% sunt pentru cultura porumbului, urmate de floarea soarelui și alte culturi mai mici. Suprafața totală afectată este de peste 2.300 de hectare în 30 de localități. Despăgubirile se acordă fermierilor care se află în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Gorj. Valoarea unei despăgubiri este de 200 de euro la hectar. Fermierii care nu sunt în evidențele APIA ca beneficiari de subvenții la hectar și în alte programe de sprijin pentru agricultură nu vor putea să beneficieze de compensațiile pentru culturile afectate de seceta extremă din acest an.

Citeşte şi: Investițiile din FTJ, complet blocate în cele două parcuri industriale din Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS