13.1 C
Craiova
sâmbătă, 14 septembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCursuri de pedagogie digitală pentru 1.000 de profesori gorjeni

Cursuri de pedagogie digitală pentru 1.000 de profesori gorjeni

Un curs de pregătire va fi oferit gratuit profesorilor din Gorj. Conform reptrezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, peste o mie de profesori din județ vor parcurge cursul de pedagogie digitală.

Acesta este organziat de Casa Corpului Didactic în colaborare cu două universități din țară. Cele două instituții de învățământ superior sunt: Universitatea Craiova și cu Universitatea de Vest din Timișoara. „Va fi un curs de pedagogie digitală pentru profesorii gorjeni prin Casa Corpului Didactic.

Sunt două proiecte cu Universitatea Craiova și cu Universitatea de Vest. Formăm 1.000 de cadre didactice din 4.500, adică un sfert dintre profesori. Va fi o performanță. Vor deprinde competențe în domeniul digitalizării din perspectiva predării și a aplicațiilor pe care le pot utiliza în predare. Proiectele beneficiază de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență.”, conform lui Mihai Istrate, șeful Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Curs finanțat din fonduri europene

Obiectivul cursului este dezvoltarea și implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, ce are ca obiectiv dezvoltarea competențelor – cheie de pedagogie digitală, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare; îmbunătățirea competențelor de pedagogie digitală a cadrelor didactice (programul de formare în competențe de pedagogie digitală), precum și aplicarea în procesul didactic a competențelor îmbunătățite.

„Se vor derula cursuri de formare pentru predarea online, în vederea îmbunătățirea competențelor specifice de pedagogie digitală. Cel puțin 100 000 de profesori din țară vor fi formați în domeniul educației digitale integrate și al tranziției digitale. Cel puțin 50 000 de cadre didactice care participă la formare în cadrul jalonului 480 vor produce materiale educaționale deschise ce vor fi publicate pe o platformă care va cuprinde o colecție de lecții multimedia care să servească drept modele de bune practici pentru fiecare arie curriculară/disciplină de studiu, pentru diferite nivele de educație.”, conform Ministerului Educației

Directorii de școli intră în evaluare

În același timp cu activitatea de pregătire a profesorilor, are loc evaluarea șefilor din unitățile de învățământ din județul Gorj. Sunt vizați directorii și directorii adjuncți din instituțiile de învățământ preuniversitar de la nivelul județului Gorj. Mihai Istrate, șeful Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a precizat că este perioada în care directorii de școli își depun fișele pentru raportul anual de evaluare.

Fiecare director trebuie să obțină la evaluare minimum 80 de puncte pentru a fi menținut în funcție. Toți directorii de școli și licee din județul Gorj sunt numiți prin concurs. Șefii de unități de învățământ abia au ajuns la jumătatea mandatului, iar evaluarea anuală este obligatorie potrivit procedurilor Ministerului Educației. Până acum niciun director nu și-a pierdut postul, în urma evaluărilor din ultimii doi ani.

Citeşte şi: Târgu Jiu: A murit fostul judecător Constantin Măruță, tatăl lui Cătălin Măruță

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS