13.1 C
Craiova
sâmbătă, 14 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUM Sadu cedează 5 hectare de teren și o hală Parcului Industrial Gorj

UM Sadu cedează 5 hectare de teren și o hală Parcului Industrial Gorj

Uzina Mecanică Sadu, de la Bumbești-Jiu, din județul Gorj, va ceda o parte a patrimoniului către autoritățile locale. Acest lucru se va face pentru a acoperi o parte din datoria constând în impozitul pe teren și clădiri. Ulterior, activele vor fi transferate de la autoritatea locală la Parcul Industrial Gorj, din vecinătatea fabricii de muniție.

Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial din subordinea Consiliului Județean Gorj, a declarat că vor fi preluate 5 hectare de teren și o hală de 18.000 de metri pătrați. „Nu mai avem teren la dispoziție pentru investitori. Este această variantă cu preluarea de active de la UM Sadu cu ajutorul autotrităților locale. Vom evalua hala să vedem dacă mai poate fi reabilitată sau o reconstruim. Nu mai este folosită de 30 de ani.

De asemenea, UM Sadu va face o reevaluare de piață și una tehnică. Vor fi evaluate și activele din hală. Sunt tot felul de echipamente care vor trebui mutate în altă parte sau valorificate prin vânzare. Ar putea să fie folosite ca piese de schimb pentru anumite întreprinderi. În opinia mea, sper să semnăm contractul de transfer al activelor până la finalul acestui an și să ne apucăm de treabă”, a precizat Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial de la Bumbești-Jiu, din subordinea Consiliului Județean Gorj.

Parcul Industrial Gorj e pe plus

Parcul Industrial Gorj din subordinea Consiliului Județean este pe profit în momentul de față. Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial Gorj, a precizat că lunar încasările sunt de 50.000 de lei. Suma reprezintă venituri din chiriile percepute celor 21 de agenți economici care își desfășoară activitatea în incinta Parcului de la Bumbești-Jiu. Unitatea nu are datorii la bugetul de stat și încă mai are de recuperat anumite restanțe de la agenții economici care au derulat activități în Parcul Industrial din subordinea Consiliului Județean Gorj.

În Parcul Industrial Gorj, de la Bumbești-Jiu, își desfășoară activitatea 21 firme la care lucrează peste 600 de angajați. Societatea se află în subordinea Consiliului Județean. În momentul de față, Parcul Industrial Gorj se întinde pe 18 hectare. Toate halele de aici sunt ocupate. În anul 2003, s-a creat cadrul legislativ pentru formarea de parcuri industriale și astfel și în județul Gorj o suprafaţă formată din 186.200 m.p. teren si 38.000 m.p, clădiri au fost trecute din patrimoniul Companiei Naționale Romarm și administrată de U.M. Sadu II, în patrimoniul Consiliului Judeţean Gorj care le-a trecut în domeniul privat al judeţului Gorj, creând o societate comercială de administrare a lui, numită S.C. Parc Industrial Gorj S.A. Bumbeşti-Jiu.

Parcul Industrial Gorj Bumbeşti-Jiu este amplasat pe teritoriul oraşului Bumbeşti-Jiu, în zona de sud-est a oraşului. Activităţile acceptate în Parcul Industrial sunt: activităţi de prelucrări mecanice, activităţi de producție în diferite domenii, activităţi pentru industria uşoară, prelucrarea lemnului, servicii industriale diverse, activităţi de manipulare-depozitare și activităţi de cercetare și producţie tehnologică avansată și alte activităţi auxiliare.

Citeşte şi: Târgu Jiu: A murit fostul judecător Constantin Măruță, tatăl lui Cătălin Măruță

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS