5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjContracte prelungite și după terminarea lucrărilor la grupul 5 din Termocentrala Rovinari

Contracte prelungite și după terminarea lucrărilor la grupul 5 din Termocentrala Rovinari

Mai este de lucru la grupul energetic numărul 5 de la Termocentralei Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, deși a fost pus în funcțiune.

Au fost executate probele și blocul energetic a produs energie electrică. În ciuda acestui lucru, acționarii CEO vor fi informați în ședința din data de 28 octombrie în legătură cu încheierea unor acte adiționale la contractele principale care vizează modernizarea grupului energetic.

Un act adițional este destinat contractului cu Romelectro, semnat în anul 2017. Actul adițional prelungește contractul până la finalul anului. Romelectro se ocupă de reabilitarea instalațiilor electrice și automatizare. Al doilea contract prelungit prin act adițional până la finalul anului 2024 este încheiat în 2018 cu General Turbo București. Compania se ocupă de reabilitarea turboagregatului și a instalațiilor auxiliare.

Ar funcționa și nu prea…

Conform reprezentanților Complexului Energetic Oltenia, investițiile în modernizarea grupului energetic numărul 5 au fost demarate în urmă cu aproape un deceniu și au fost estimate undeva la peste 100 de milioane de euro. Grupul energetic numărul 5 modernizat ar trebui să mai funcționeze fără probleme încă 15 – 17 ani, dacă va mai exista până atunci producție de energie pe bază de cărbune în România.

Problema este că, potrivit Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, toate grupurile energetice pe bază de cărbune vor intra în rezervă de la 1 ianuarie 2026. Așadar, grupul energetic numărul 5 de la Rovinari ar putea să funcționeze numai un an de zile, după inaugurare și după ce s-a cheltuit suma de peste 100 de milioane de euro cu modernizarea.

Citește și: Anvelopare de peste 15 milioane de lei la Spitalul Rovinari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS