O delegație formată din lideri ai PNL Gorj a fost prezentă în comuna Ciuperceni, în precampanie electorală.
La un moment dat, delegația formată din Ion Iordache, senator și candidat la Camera Deputaților, Iulian Popescu, fost prefect de Gorj și candidat la Senat, primarul comunei Ciuperceni, precum și Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, a ajuns la o conductă de gaze aflată într-o pădure. Conducta este prevăzută o aerisire, cel mai probabil, iar prin orificiul respectiv emanau gaze. Într-o filmare publicată chiar de liderii politici, se poate observa cum Iani Gârbaciu aprinde gazul cu o brichetă.
Flacăra rezultată ajunge la capetele celor patru care fac un pas în spate. Senatorul Iordache povestește în video cum gazele ar putea fi captate și furnizate în comună.
Cert este că, în urma imaginilor apărute în spațiul public, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj și Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj au început verificări și urmează să comunice rezultatele. Va fi verificat și administratorul conductei de gaze. Nu se știe de ce zona nu este împrejmuită și nu are prevăzut un panou de avertizare.
Citește și: Încă 1,4 milioane de euro pentru modernizarea centrului