11.8 C
Craiova
duminică, 27 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAviz de la Ministerul Culturii pentru satul de vacanță de la Polovragi

Aviz de la Ministerul Culturii pentru satul de vacanță de la Polovragi

Este nevoie de un aviz de la Ministerul Culturii pentru viitorul sat de vacanță din stațiunea Polovragi, din județul Gorj.

La intrarea în Cheile Oltețului urmează să fie amenajate 88 de case de vacanță și pensiuni. Având în vedere amplasarea, este nevoie de un aviz de la Ministerul Culturii. În sat vor fi amenajate numai unități pentru cazarea turiștilor.

„Este nevoie de un aviz de la Ministerul Culturii. În zonă e mănăstirea, un sit arheologic. Este o așezare dacică. În astfel de cazuri e nevoie să fie realizată o evaluare, în vederea emiterii unui aviz de la Cultură.

În satul de vacanță vor fi construite numai pensiuni și case de vacanță”, a declarat Gheorghe Epure, primarul din Polovragi. Spre deosebire de alte zone turistice, precum Rânca, la Polovragi a fost sistematizat terenul pe care vor fi amplasate unitățile de cazare. Au fost proiectate străzile, iluminatul public, se cunoaște traseul pentru apă și canalizare și pentru celelalte utilități. În total sunt 88 de parcele. Acestea sunt de 400 de metri pătrați și ajung până la 1.200 de metri pătrați. Fațadele clădirilor vor fi vopsite numai în alb, iar acoperișul maro sau roșu. În ceea ce privește materialele de construcție, vor predomina piatra și lemnul. Casele vor avea maximum 2 etaje și mansardă. Au concesionat deja terenuri în zonă persoane din: Dolj, Gorj, București, Constanța și din județe din Moldova.

PUG pentru Polovragi

Comuna Polovragi va dispune și de un Plan de Urbanism General. Documentația este în curs de elaborare, după cum au anunțat autoritățile locale. Planul va stabili exact zonele de dezvoltare ale localității și se va axa pe susținerea activităților horeca și din turism. Comuna Polovragi a devenit stațiune turistică de interes local în luna noiembrie a anului 2018, împreună cu orașul Novaci. Atunci, Guvernul a adoptat o hotărâre promovată de Ministerul Turismului, prin care s-a aprobat atestarea a 11 localități din România ca stațiuni turistice de interes local. În 2023, stațiunea Polovragi a fost inclusă în topul destinațiilor turistice ale anului. A intrat în competiție cu stațiuni foarte cunoscute, precum Mamaia.

Citește și: Stația de transformare Rogojelu, modernizată cu 13 milioane de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS