11.8 C
Craiova
duminică, 27 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAlte câteva sute de pensionări de la CEO până la finalul anului

Alte câteva sute de pensionări de la CEO până la finalul anului

Nu se termină plecările de personal de la Complexul Energetic Oltenia. Conform liderilor de sindicat, alte câteva sute de mineri și energeticieni vor părăsi compania energetică.

Motivul este ieșirea la pensie. Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a precizat că în mare parte este vorba despre angajații care au depus cereri de pensionare înainte de data de 1 septembrie. Până atunci a fost în vigoare vechea lege a pensiilor. Astfel, condițiile de pensionare sunt mult mai bune.

Prin urmare, și pensiile sunt mai mari decât cele în baza actualei legi a pensiilor. Până la sfârșitul anului, se estimează că 200 – 300 de mineri și energeticieni vor părăsi subunitățile miniere și sucursalele electrocentrale. Vor rămâne libere posturi unde este nevoie de specialiști care au nevoie de ani de zile de pregătire și de specializare.

Nu vor fi disponibilizări până la finalul anului

Mulți angajați continuă să depună dosare în speranța că vor pleca prin pensionare de la Complexul Energetic Oltenia, dat fiind faptul că producătorul de energie se află într-un program de restructurări și închideri de capacități.

„Mai pleacă alte câteva sute de angajați de la Complexul Energetic Oltenia până la finalul acestui an. Nu știu exact care este cifra, dar vor fi sute de mineri și energeticieni de la companie. Sunt cei care au depus dosarele de pensionare până la data de 1 septembrie. Și știu că mulți s-au grăbit să se încadreze în termenul respectiv, mai ales dacă îndeplineau condițiile de pensionare în baza vechii legi. Aceasta a fost valabilă până la sfârșitul lunii august. Cei care au îndeplinit condițiile au știut că vor avea pensii mai bune și alte condiții de pensionare și din acest motiv au depus cererile la casele de pensii. În concluzie, deficitul de personal se va accentua la Complexul Energetic Oltenia”, a menționat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Citește și: Aviz de la Ministerul Culturii pentru satul de vacanță de la Polovragi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS