9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei autovehicule, implicate într-o tamponare la Scoarța

Trei autovehicule, implicate într-o tamponare la Scoarța

Trei mașini au fost implicate ieri într-o tamponare pe raza comunei gorjene Scoarța. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 35 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarța, sat Pișteștii din Deal, ar fi fost acroșat în partea din spate de către un alt autoturism, condus de un bărbat, de 38 de ani, din Albeni, care nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa. Acesta din urmă a fost acroșat de un alt autoturism, condus de un bărbat, de 26 de ani, din Scoarța, care se deplasa în aceeași direcție și de asemenea, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa.

În continuare, cei trei conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0, iar evenimentul a fost soluționat ca tamponare, fiind întocmite procese verbale de constatare a contravențiilor.

Ulterior, bărbatul de 26 de ani s-a prezentat singur la o unitate medicală, acuzând dureri în urma evenimentului rutier în care a fost implicat, polițiștii întocmind dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi: În Arabia Saudită, deşertul a fost acoperit de grindină

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS