3.4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjComuna Polovragi va beneficia de 10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice

Comuna Polovragi va beneficia de 10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice

Comuna gorjeană Polovragi va dispune de un total de 10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice. Echipamentele vor acoperi întreaga localitate și vor avea rolul de a crește numărul de vehicule electrice întregistrate în comună și de a atrage turiști cu astfel de vehicule. Lucrările vor fi demarate în perioada următoare, în măsura în care și vremea va permite acest lucru. Bugetul aflat la dispoziția primăriei este de peste 2,1 milioane de lei. Finanțarea este asigurată de la bugetul central.

Proiectul are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluante, din punct de vedere energetic. Acesta include dezvoltarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, finanțarea fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.

Stațiile vor fi amplasate în 3 zone

Dezvoltarea infrastructurii de încărcare reprezintă un instrument esențial pentru ca localitățile să poată crește numărul vehiculelor electrice utilizate de clienți și de flotele comerciale. Stațiile de reîncărcare vor fi amplasate în comuna Polovragi, pe domeniul public din intravilanul comunei. Locațiile specifice sunt următoarele:

„Zona Primăria Polovragi, str. Mihai Viteazul (nr. CF 37854) – 2 stații de reîncărcare cu locuri de parcare;

Zona Salvamont, str. DC 22 (nr. CF 38045) – 4 stații de reîncărcare cu locuri de parcare;

Zona Stadion, str. DJ 665 (nr. CF 38093) – 4 stații de reîncărcare cu locuri de parcare.

Stațiile vor include un punct de reîncărcare pentru încărcare multistandard în curent continuu, la o putere de ≥50 kW, și un punct de reîncărcare în curent alternativ, la o putere de ≥22 kW, conform proiectului tehnic nr. 35/2024 întocmit de S.C. ELECTROMAGNETICA S.A.”, conform Primăriei Polovragi. Stațiile de reîncărcare trebuie să fie construite în 5 luni.

Polovragi a devenit stațiune turistică

Comuna Polovragi este așezată în Depresiunea Polovragi, depresiune situată în partea central sud-vestică a țării, făcând parte din Depresiunea Subcarpatică Olteană cuprinsă între Bistrița Vâlcii și Tismana. Comuna Polovragi este cunoscută ca centru etnografic și istoric.

Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale, Polovragiul este cunoscut ca zonă de:

  • practicare a pomiculturii,
  • creșterea animalelor,
  • artă populară tradițională (cusături – țesături, sculptură în lemn, cioplitură în lemn, împletituri),
  • exploatarea și prelucrarea lemnului.

Creșterea ovinelor și bovinelor continuă să reprezinte emblema locului. A devenit de câțiva ani stațiune turistică de interes local. În zonă există cunoscuta Peșteră Polovragi care a avut peste 70.000 de vizitatori anul trecut, precum și mănăstirea cu același nume.

Compania Națională de Investiții va construi o parcare în zona lăcașului de cult. De asemenea, autoritățile locale au aprobat ridicarea unui sat de vacanță în zonă cu 80 de unități de cazare. Vor fi atrase fonduri europene pentru reconstruirea vechii așezări dacice. Aceasta a avut în centru o cetate, precum și construcții locuite în urmă cu 2.000 de ani. Vechile construcții ar putea atrage foarte mulți turiști, pe lângă cei care vin deja în număr mare la Peștera lui Zamolxe, precum și la cunoscuta mănăstire de la poalele munților.

Citește și: Tradițiile și meșteșugurile din Gorj, promovate în Spania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS