Personalul din cadrul Unității Miniere de Cariere Motru, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, va beneficia de servicii de transport în următorul an.
Cu toate acestea, subunitatea minieră respectivă este propusă pentru închidere în Planul de restructurare și decarbonare. Este vorba despre servicii de transport persoane de la domiciliu la locul de muncă și retur, pentru Unitatea Minieră de Cariere Motru, sectorul Husnicioara. În momentul de față, sunt disponibile fondurile necesare și au fost declanșate procedurile în vederea asigurării mijloacelor de transport cu șofer pentru transportul a sute de salariați. Suma alocată este de aproape 500.000 de lei.
Contractul de prestări servicii va fi încheiat pentru 12 luni și va fi asigurat transportul rutier specializat de pasageri. Conform Complexului Energetic Oltenia, prin contractarea acestor tipuri de servicii se va asigura transportul salariaților Unităţii Miniere de Cariere Motru, sector Husnicioara de la domiciliu la locul de muncă și retur, în condiţii de siguranţă şi confort, cu respectarea unui program de transport care se pliază pe programul de lucru al salariaţilor, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.
Prima pe lista de închidere
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică. Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității.
Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează
Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Închidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră.
La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030.
Citește și: CEO își conservă rezervele de cărbune pentru a face față iernii