1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjComuna Turburea a ajuns la 170 de hectare cu parcuri fotovoltaice

Comuna Turburea a ajuns la 170 de hectare cu parcuri fotovoltaice

Comuna Turburea din Gorj va dispune de parcuri fotovoltaice pe o suprafață de 170 de hectare. Este vorba despre investiții private.

Cea mai mare dintre acestea vizează o suprafață de 100 de hectare, iar partener în investiție este și un cetățean chinez. Mai sunt alte 60 de hectare pentru care a fost emisă autorizația de construire, plus 10 hectare pentru un parc mai mic.

„O să avem la dispoziție o suprafață foarte mare de teren acoperită cu parcuri fotovoltaice. Nu știu dacă suntem primii, dar este destul de mult, având în vedere că suntem o comună medie. Partea bună este va se va produce energie verde. Din păcate, nu prea sunt locuri de muncă. Sunt peste tot camere și vor fi contracte cu firme de mentenanță care vor interveni punctual, la urgențe sau pentru activitățile curente de ștergere a panourilor. Cred că sunt foarte multe terenuri cu expunere mare la soare și din acest motiv avem suprafața aceasta. În plus, există și infrastructura necesară pentru legarea la rețeaua electrică”, a precizat primarul din Turburea, Ion Bârcă.

ISJ vrea toate școlile cu panouri fotovoltaice

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj propune ca toate unitățile de învățământ să dispună de alternative în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică. Astfel, Mihai Istrate, inspectorul școlar general din Gorj, a precizat că toate unitățile de învățământ ar trebui să fie prevăzute cu panouri fotovoltaice sau să dispună și de alimentare cu energie solară. Acest lucru ar reduce în mod semnificativ costurile cu utilitățile. Mihai Istrate susține că toate primăriile ar trebui să facă investiții în parcuri fotovoltaice, în așa fel încât să se reducă sumele plătite pentru energie.

„UAT-urile trebuie să treacă toate școlile pe energie fotovoltaică. Nu știm ce se va întâmpla după eliminarea plafonărilor la energie. Cel puțin în ceea ce privește energia electrică, există posibilitate ca la nivelul primăriilor să fie dezvoltate proiecte de parcuri fotovoltaice la nivelul comunității sau de montare de panouri la școli. Astfel, se va reduce semnificativ factura la energie. Alte variante nu prea sunt”, a precizat Mihai Istrate, șeful Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Citește și: Modernizări la infrastructura de transport a energiei electrice în zona hidrocentralelor din Defileul Jiului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS