6.7 C
Craiova
joi, 9 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentElev de 14 ani, înjunghiat de un coleg în curtea unui liceu din Târgu Jiu

Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg în curtea unui liceu din Târgu Jiu

Incident șocant în curtea unui liceu din municipiul Târgu Jiu. Un elev de 14 ani, de la Liceul cu Program Sportiv, a fost înjunghiat într-o pauză, cu un cuțit, de către un coleg, tot de 14 ani. Ambii copii sunt în clasa a VIII-a.

Polițiștii au fost chemați la unitatea de învățământ. Aici a sosit o ambulanță, care i-a acordat primul ajutor elevului rănit în zona umărului. Copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

„La data de 9 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la o agresiune în incinta unei instituții de învățământ din municipiul Târgu Jiu.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în jurul orei 11:35, în timpul pauzei dintre orele de curs, în urma unui conflict spontan, un elev, în vârstă de 14 ani, ar fi înjunghiat cu un cuțit în zona umărului stâng, un alt coleg de clasă, în vârstă de 14 ani, ambii din Târgu Jiu, elevi ai clasei a VIII-a.

În urma incidentului, tânărul rănit a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, conform IPJ Gorj. Și Inspectoratul Școlar Județean Gorj a trimis o comisie pentru a face verificări la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu.

Elevul înjunghiat a fost operat

„Copilul în vârstă de 14 ani a fost adus la UPU cu ambulanta și prezența o plagă înjunghiată la umărul stâng. Era conștient și cooperant.
A fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, intervenție care a decurs foarte bine. Pacientul va rămâne internat în Secția Chirurgie generală 1.
Echipa operatorie a fost alcătuită din medic specialist chirurgie pediatrică și medic specialist chirurgie generală.”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Citeşte şi: Alexandru Rafila: Virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă. Nu este o noutate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS